.

Teamnet International susține excelența prin sponsorizarea evenimentului de prezentare a WU Executive Academy (Austria), cea mai mare unitate de învățământ de business din Europa. "Credem în necesitatea asocierii companiei noastre cu programul de EMBA pus la dispoziție de WU Executive Academy, pentru că ne dorim să încurajăm dezvoltarea mediului de afaceri românesc. În același timp, TeamNet International acordă o atenție deosebită instruirii minuțioase a propriilor resurse umane. Patru dintre membrii echipei de top management Teamnet au absolvit programul EMBA oferit de WU Executive Academy și alti doi urmează să-și finalizeze studiile aprofundate în următorii ani. Am ales acest program fiind conștienți că, pentru companie, constituie o investiție atât în procesul de dezvoltare personală a oricărui manager, cât și în dezvoltarea organizațională", precizează Bogdan Padiu (foto), Director General TeamNet International.

Evenimentul a avut loc joi, 25 aprilie, la București, unde a fost prezentat si programul de Executive MBA pus la dispoziție de prestigioasa universitate din Viena antreprenorilor români. Cu acest prilej, antreprenorii români dornici de a-și îmbunătăți aptitudinile manageriale au avut ocazia de a interacționa cu reprezentanții Academiei WU Executive din Austria și ai departamentului comercial al Ambasadei Austriei la București. Participanții au discutat despre oportunitățile oferite de programele de învățământ ale Academiei și importanța sistemului de pregătire pentru succesul antreprenorial.

WU Executive Academy Austria este cea mai mare unitate de învățământ de business din Europa, iar în 2006 și-a început activitatea și în România, prin lansarea primului program de MBA executiv, apreciat la nivelul mediului de business românesc drept unul din cele mai importante trei programe de acest tip de la noi din țară.

Executive MBA al WU Executive Academy Austria este un program de învățământ de business acreditat și recunoscut la nivel internațional care durează 14 luni și se concentrează pe management general și financiar.

Despre TeamNet

De la înființarea în anul 2001 și până în prezent, TeamNet International este una dintre cele mai importante companii pe piața integratorilor de sisteme informatice din România. TeamNet International este o companie specializată în dezvoltarea și implementarea soluțiilor complexe bazate pe tehnologii de vârf, care să corespundă nevoilor clienților săi din sectorul public și privat.

TeamNet International este de asemenea printre puținele companii private din România care a fost implicată în cercetarea de avangardă în cadrul Programelor Cadru 6 și 7 ale Comisiei Europene. Prin implicarea sa în dezvoltarea de soluții integrate în cadrul proiectelor europene (PHARE, ISPA, fonduri structurale) și Banca Mondială, TeamNet și-a consolidat poziția de furnizor de soluții la standarde europene. De-a lungul timpului, compania a dobândit o reputație solidă, având parteneri puternici precum Microsoft, Oracle, IBM și alte companii de renume mondial din industia IT. În prezent, TeamNet are un număr de peste 350 de angajați, specialiști de vârf în domeniile lor, acumulând o experiență importantă în proiectele complexe pe care le-a coordonat. Mai multe detalii despre TeamNet sunt disponibile la adresa: www.teamnet.ro.