
D-Link, expert în soluții profesionale de rețelistică, abordează acum în Europa o nouă strategie pentru produsele de top: "Două Lumi, O Singură Viață" ("Two Worlds, One Life"). Se bazează pe un studiu realizat în vara anului 2011, în Germania, Franța, Marea Britanie, Italia și Spania cu privire la obiceiurile de a utiliza tehnologia în afaceri dar și în viața privată. Rezultatele studiului reflectă în mod evident convergența în continuă creștere în ambele domenii. Se utilizează anumite dispozitive, realizate de diverși producători, în egală măsură în activitatea de la birou dar și în locuința digitală. Cu noua gamă de produse amplifi™, D-Link se adresează acestor utilizatori exigenți, iar obiectivul este acela de a extinde rapid portofoliul actual de produse de top, într-o manieră mult personalizată astfel ca echipamentele să poată fi utilizate atât în sfera afacerilor cât și în domeniul privat.
Persoanele de decizie în IT și consumatorii au aceleași cerințe.
Studiul "Două Lumi, O Singură Viață" relevă faptul că tehnologii și dispozitive similare sunt utilizate și la locul de muncă, și acasă. Atât persoanele de tip IT decision-makers cât și utilizatorii casnici au observat creșterea incidenței tehnologiei în afacerile lor și în viața personală. Mai mult, cele mai mulțe dintre persoanele de decizie care activează în domeniul rețelisticii – în special pentru categoriile de produse de tip routere, soluții de storage și supraveghere IP – ar alege și pentru rețeaua din locuința personală, branduri care se utilizează cu precădere în segmentul corporativ. Studiul infirmă ideea că utilizatorii privați și persoanele cu putere de decizie în domeniul IT ar avea cerințe diferite în privința tehnologiilor: ceea ce contează cel mai mult este faptul că brandul trebuie să fie unul de încredere.
"Rezultatele indică în mod evident că linia de demarcație dintre mediul privat și acela de afaceri este în curs de dispariție," afirmă Bogdan Mihalcea, Country Manager D-Link România. "În calitatea noastră de producător, oferim tehnologii și soluții care vor satisface în mod egal necesitățile utilizatorilor din segmentul de afaceri și pe acelea ale utilizatorilor casnici. Noua abordare strategică "Două Lumi, O Singură Viață" și noua familie de produse amplifiTM se adresează atât factorilor de decizie din domeniul IT cât și utilizatorilor casnici exigenți în privința universului digital."
amplifiTM conectează cele două lumi
amplifi™ permite companiei D-Link să reducă diferența dintre dispozitivele pentru consumer și soluțiile profesionale de networking: Noua gamă conține cele mai performante și inovatoare produse din categoriile routere, PowerLine și IP storage (NAS). Echipamentele actuale și viitoare cu logo-ul amplifiTM sunt concepute pentru a fi utilizate deopotrivă în mediile private și în cele de business.
Odată cu introducerea gamei amplifiTM , D-Link a devenit tot mai atent la nevoile individuale specifice ale utilizatorilor. Implementarea inovațiilor se poate face acum într-un mod mult mai rapid și mult mai personalizat. Pentru amplifiTM , aceasta înseamnă produse cu maximum de conectivitate, performanță și fiabilitate alături de un design modern.
Gama amplifiTM conține deocamdată echipamentele de mai jos (www.dlink.ro/amplifi):
-Routerul Wireless N cu Tehnologie SmartBeamTM(DIR 645), un router inteligent care poate urmări activitățile online ale fiecărui utilizator, identificând necesarul mare de bandă;
-Routerul HD Media Dualband (DIR 857), ce oferă viteze de până la 900 Mbps și este echipat pentru a transmite date simultan pe două frecvențe radio; ideal pentru gamerii pasionați sau cei care fac streaming regulat de media în format HD. Va fi disponibil din luna iunie a acestui an;
-Routerul HD Media (DIR 657), un router special conceput pentru for media streaming, este rapid și de încredere;
-Adaptorul PowerLine AV 500 și Starter Kit (DHP 500/501AV) - extindeți rețeaua dvs. folosind rețeaua electrică existentă în locuință. Acest kit conține tot ce vă trebuie pentru a fi permanent conectat;
-Adaptorul PowerLine AV 500 și Kit (DHP P500/P501AV) - adaptoarele permit conectarea altor dispozitive în acestea, astfel că veți avea la dispoziție suficiente prize;
-Routerul Gigabit PowerLine Wireless N (DHP 1565), care combină funcțiunile unui router Wireless N de mare viteză și ale tehnologiei PowerLine într-un singur dispozitiv, versatil, prin folosirea unui adaptor PowerLine pentru extinderea rețelei din locuință.
D-Link intenționează să extindă această gamă, prin dezvoltarea de noi produse încă în acest trimestru.





