
Muzeul Filmului și Muzeul Muzicii sunt cele mai dorite muzee de către fanii paginii oficiale de Facebook Samsung România, în cadrul unui sondaj realizat după Noaptea Muzeelor 2012. Astfel, Muzeul Filmului și Muzeul Muzicii sunt variantele pe care le-au ales votanții la întrebarea ,,Ce muzee ți-ai dori să mai existe în România?", cu 706 și respectiv 701 voturi. „Samsung își propune să susțină participarea largă a publicului la evenimente culturale precum Noaptea Muzeelor. Prin acces liber la Samsung Imax în 2011 sau prin spectacole de teatru modern la Biblioteca Națională în 2012, ne dorim să introducem cât mai multe obiective de interes cultural în circuitul Nopții Muzeelor. Cultura își lărgește orizonturile astăzi și de aceea am întrebat în primul rând publicul ce așteptări are în prezent de la cultură și Noaptea Muzeelor. Rezultatele au fost extrem de interesante și inspirate.", precizează Mihaela Stănoiu, Marketing Manager în cadrul Samsung România.
Peste 3.000 de iubitori de cultură au ajutat Samsung să creioneze Noaptea Muzeelor 2013, răspunzând la o serie de întrebări cu privire la ceea ce își doresc de la această manifestare culturală anul viitor. Timp de o săptămână, aplicația de pe pagina oficială de Facebook Samsung România (www.facebook.com/SamsungRomania) a oferit șansa de a câștiga un Galaxy Note tuturor celor care au ales să răspundă la întrebări.
"Pentru îmbunătățirea următoarei ediții a Nopții Muzeelor, RNMR realizează un studiu complex referitor la participarea publicului la eveniment. Rezultatele preliminare arată că publicul este unul preponderent tânăr, care vizitează 2-3 muzee împreună cu grupul de prieteni. Se remarcă faptul că din ce în ce mai multe persoane își planifică vizita, selectând numai anumite evenimente propuse de muzee. În plus, se observă o tendință nouă: a crescut numărul părinților care au participat la Noaptea Muzeelor împreună cu copiii", precizează Alexandra Zbuchea - coordonator studii de marketing Rețeaua Națională a Muzeelor din România – RNMR.
De asemenea, atunci când vine vorba de muzee care ar putea exista în România, participanții la sondaj au optat și pentru Muzeul Gastronomiei (597 de voturi), Muzeul Brandurilor (546 de voturi) și Muzeul Costumului (504 voturi).
În plus, întrebați fiind despre motivele pentru care au participat la Noaptea Muzeelor, interesul față de cultură (969 de voturi) și curiozitatea (837 de voturi) au fost răspunsurile clasate pe primele locuri.
Propuneri pentru Noaptea Muzeelor 2013
Una dintre întrebările din chestionarul completat a vizat alegerea unor recomandări în ceea ce privește modul în care poate fi îmbunătățită ediția următoare. În acest sens, aproape 1.000 de voturi au fost acordate pentru o aplicație de smartphone dedicată, care să integreze hărțile cu traseul, dar și cu interiorul muzeelor.
În plus, existența mai multor spectacole și organizarea unor workshopuri sunt recomandări care au fost votate de câte aproximativ 600 de participanți. Personalul dedicat în număr mai mare (483 de voturi) și existența unor magazine de suveniruri (476 de voturi) sunt alte propuneri pe care votanții le-au considerat utile pentru ediția de anul viitor.
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa" – muzeul care a impresionat cel mai mult la Noaptea Muzeelor 2012
1403 de participanți s-au exprimat în favoarea Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa", ca fiind muzeul care a impresionat cel mai mult în cadrul Nopții Muzeelor 2012.
În topul preferințelor celor 3045 de respondenți care au intrat în cursa pentru câștigarea unui Samsung Galaxy Note se mai află: Muzeul Național al Țăranului Român (1258 voturi), Muzeul Național de Istorie a României (1138 voturi), Muzeul Național de Artă al României (1112 voturi), Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti" (978 voturi), Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu" (931 voturi), Muzeul Național de Geologie (908 voturi), Muzeul Național de Artă Contemporană (751 voturi), Biblioteca Națională (Aula sediului nou) (745 voturi), Palatul Voievodal Curtea Veche (707 voturi), Muzeul Național Tehnic„Prof. Ing. Dimitrie Leonida" (524 voturi) și Muzeul Bellu, cu 449 de voturi.
Samsung și Noaptea Muzeelor 2012
În cadrul Nopții Muzeelor 2012, toți iubitorii de cultură care au vizitat Biblioteca Națională și alte două muzee au putut participa la un concurs inedit organizat de Samsung Electronics România: ,,Check-in the Galaxy". Toți cei care au participat la Noaptea Muzeelor se puteau înscrie pentru a câștiga premiile puse la bătaie, dând check-in în minim 3 locații (inclusiv Biblioteca Națională), cu ajutorul aplicației „Check in the Galaxy", prin scanarea unui QR code pus la dispoziție de către promoteri, sau intrând pe site-ul www.checkinthegalaxy.com.
În timpul Nopții Muzeelor, Samsung i-a întâmpinat pe vizitatori la Biblioteca Națională, la Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Èšăranului Român, Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu", Muzeul de Artă Contemporană și Muzeul Național Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida".
De asemenea, toți cei care au trecut pragul Bibliotecii Naționale, au avut parte de o prestație remarcabilă în regia lui Vald Zamfirescu - o piesă de teatru interactiv, ,,Cupluri", dar și de un recital de piese cunoscute pop-rock reinterpretate la flaut, vioară, violă, violoncel și percuție, susținut de Cvintetul Allegria.
Noaptea Muzeelor este un eveniment aflat la cea de-a opta ediție și se desfășoară în aproximativ 3.000 de muzee din Europa. În România, aproximativ 100 de muzee, din peste 30 de orașe, participă la această inițiativă.





