.

Interactive Intelligence Group Inc., furnizor global de soluții integrate pentru comunicații de business, lansează o platformă de comerț online care va facilita accesul clienților și distribuitorilor la produse ce completează pachetul all-in-one de soluții software IP pentru comunicații. "Spre deosebire de multe dintre „magazinele de aplicații" concurente, am creat Interactive Intelligence MarketPlace astfel încât clienții și distribuitorii să poată avea acces direct, centralizat, la produse, în loc să fie redirectionați către diverse alte site-uri, care ar face doar ca timpul căutărilor să fie mai mare", precizează Dr. Donald Brown (foto), fondator și CEO al Interactive Intelligence. "Împreună cu cei peste 350 de distribuitori, cu rețeaua globală de dezvoltatori și cu o largă comunitate de consultanți pusă la dispoziție, MarketPlace reprezintă o cale rapidă și ușoară prin care utilizatorii soluțiilor Interactive Intelligence își pot maximiza investiția."

Platforma Interactive Intelligence MarketPlaceTM oferă o colecție de produse dezvoltate atât intern, cât și de către parteneri sau terți – de la template-uri pentru automatizarea proceselor și pachete de soluții integrate, la rapoarte personalizate și tablouri de bord – toate create pentru a facilita automatizarea centrului de contact al clientului, comunicarea integrată în cadrul acestuia și automatizarea proceselor de business. Produsele disponibile se vor adresa mai multor industrii verticale, precum serviciile financiare, asigurările, companiilor pentru externalizarea serviciilor de contact și celor pentru teleservicii, recuperatorii de creanțe sau companiilor de utilități.

"Interactive Intelligence MarketPlaceTM aduce noi capabilități la îndemâna clienților Interactive Intelligence, care pot fi de acum mai proactivi, putând totodată să își personalizeze și să adauge valoare soluțiilor utilizate", precizează Rob Arnold, Senior Analist în cadrul companiei de consultanță Frost & Sullivan. "În plus, atât distribuitorii Interactive Intelligence, cât și partenerii alături de care sunt dezvoltate soluțiile, vor beneficia de o expunere mai ridicată a produselor și de o vizibilitate mai mare, în rândul celorlalți membri din ecosistemul furnizorului."

Produsele disponibile pe platforma Interactive Intelligence MarketPlaceTM sunt ideale pentru orice companie sau centru de contact, indiferent de mărimea acestora sau de locația geografică. În plus, platforma le oferă distribuitorilor atât acces la produse pentru clienții Interactive Intelligence, cât și posibilitatea de a-și posta propriile produse spre vânzare. Pentru informatii suplimentare referitoare la postarea produselor oferite de distribuitori spre vânzare pe platforma Interactive Intelligence MarketPlaceTM, accesati: www.inin.com/marketplace.

Platforma Interactive Intelligence MarketPlaceTM va fi lansată în luna decembrie 2012. Achiziționarea produselor se va putea face prin card de credit sau prin ordin de plată.

Despre Interactive Intelligence

Interactive Intelligence Group Inc. (Nasdaq: ININ) este un furnizor global de soluții pentru contact center, soluții integrate pentru comunicații de business și soluții software și servicii pentru automatizarea proceselor de business. Soluțiile integrate de comunicare ale companiei, care pot fi implementate atât la locație, cât și în cloud, sunt ideale pentru industrii precum serviciile financiare, asigurări, centre în regim de outsourcing, recuperare creanțe sau utilități. Interactive Intelligence a fost fondată în 1994 și în prezent are peste 4.500 de clienți la nivel internațional. Compania a fost inclusă în topul Cele mai bune companii mici realizat de Forbes în 2011 și în top 500 al celor mai mari furnizori de software și servicii din lume realizat de Software Magazine. Compania are peste 1.000 de angajați, iar sediul central se află în Indianapolis, Indiana, Statele Unite. In plus, compania are birouri in America Latina, Europa, Orientul Mijlociu, Africa si Asia.