
În perioada 29 – 30 noiembrie Google organizează la Zurich un eveniment dedicat celor 24 de elevi câștigători care au dat dovadă de un potențial deosebit în domeniul științific și în inginerie în cadrul celei de-a treia ediții anuale a Premiilor Europene Google Trailblazer. Șase din cei 24 de elevi câștigători sunt din România. Google a fost partener al taberei InfoEducație, care a avut loc în luna august la Galaciuc, județul Vrancea. În cadrul acestei tabere 220 de elevi au avut la dispoziție o săptămână pentru a afla mai multe despre calculatoare și tehnologiile de calcul. Google susține InfoEducație de trei ani și, până acum, 18 participanți la această tabără au obținut titlul de „Trailblazer", mulți dintre ei urmând apoi facultăți de profil. Cele zece fete și cei 14 băieți cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani au fost aleși pentru performanțele lor în cadrul concursurilor naționale de știință, informatică și inginerie care au avut loc anul acesta în Germania, Ungaria, Irlanda, România, Elveția și Marea Britanie.
În calitate de parteneri ai acestor concursuri, inginerii Google au acordat statutul de „Trailblazer" participanților care au demonstrat folosirea ingenioasă a tehnologiei de calcul în proiectele lor. Prin această distincție sunt recompensate și promovate realizările elevilor, aceștia având ocazia să vadă ce înseamnă să lucrezi la Google și în ce constă o carieră în informatică, cu un accent special pe contribuția tehnicii de calcul în diverse domenii de activitate.
Câștigătorii români de anul acesta sunt:
Roberta Tomegea și Luiza Mădălina Bubatu
Prețuiește orice secundă! – proiect multimedia prin care oamenii sunt încurajați să înțeleagă cât de prețios este timpul și cât de mult contează să știi cum să îl folosești.
Cristian Buleandra
Versulo – aplicație web, concepută sub formă de wiki, care permite compararea prin alăturare a două subiecte din aceeași categorie, pe baza unor criterii introduse de utilizator.
Paul Cirstean
Conduceți în siguranță – aplicație Windows cu ajutorul căreia candidații la testul teoretic pentru școala de șoferi se pot pregăti și pot exersa eficient.
Cătălin Stoenescu
Robot de urmărire a liniilor - robot care identifică o cale și o urmează.
Roxana Mihaela Stan
În lumea marelui scriitor – software educațional despre scriitorul român Ion Creangă, realizat pentru elevii din școala primară atât în scop educațional, cât și pentru divertisment.
Concursuri:
Germania - Bundeswettbewerb Informatik
Ungaria – Concurs științific și de inovații pentru tineret
Irlanda – Tineri savanți BT
România - InfoEducatie și Acadnet
Elveția – Premiile Junior Web
Marea Britanie – Concursul național de știință și inginerie
Internațional – Târgul de științe Google





