
După inițierea Black Friday în România în 2011 alături de eMAG, Flanco este artizanul spectacolului Black Friday și în 2012: vânzări de zeci de ori mai mari decât într-o zi obișnuită în primele două ore și sute de oameni în fiecare magazin Flanco. "Capitalizând experiența campaniei Black Friday de anul trecut, ne-am organizat foarte bine atât operațional, din punct de vedere fluxuri și procese, cât și al disponibilității produselor din campanie, având un stoc de peste 230.000 unități pe cele 1000 repere unice incluse în campanie. Am pregătit pentru toți clienții promoții foarte atractve, oferind reduceri importante la produsele de interes pentru aceștia.", precizează Violeta Luca (foto), CEO Flanco.
Până la ora 13:00, în prima zi de Black Friday, vedetele cumpărăturilor au fost televizoarele, cu peste 3.500 de unități vândute, notebook-urile cu peste 1.500 de unități, camerele foto-video cu peste 1.000, iar la categoria electrocasnice vedetele au fost mașinile de spălat cu peste 1.500 de bucăți vândute și frigiderele cu peste 1.000 bucăți.
"Așteptăm clienții în continuare cu cele mai bune prețuri și cu o gamă competitivă de produse, care răspunde preferințelor clienților. Am reușit să servim în magazine un număr de peste 25 .000 de clienți cărora le-am onorat cu succes cererile. Continuăm aprovizionarea magazinelor cu marfă din stocul nostru din depozitul central pentru a asigura onorarea cererilor ulterioare din magazine în toate cele 3 zile de campanie.", precizează Violeta Luca, CEO Flanco.
Câteva din cifrele importante până la această oră sunt:
- Peste 25.000 de produse vândute în 5 ore
- Peste 100 de produse facturate pe minut
- Au fost vândute peste 25 de tiruri de mașini de spălat și frigidere
Cele mai bune reduceri de Black Friday
Peste 1.000 de produse vor avea reduceri cuprinse între 10% și 60%.
Exemple de produse în campania Black Friday:
• LED TV Samsung, diagonala 81cm, HD, la numai 999 lei
• Tabletă Samsung Galaxy Tab2 la numai 799 lei
• Notebook Lenovo G580, 15,6 inci, la numai 999 lei
• Consolă PS3, la numai 699 lei
• Cameră foto DSLR Nikon D3100 la numai 1399 lei
• Mașină de spălat rufe Indesit, la numai 649 lei
• Frigider Whirlpool, clasa A+, la numai 599 lei
În noiembrie 2011, Black Friday a generat în câteva ore vânzări cât pentru o zi întreagă, cozile la case se întindeau pe zeci de metri, s-au vândut 60 de produse pe minut, iar stocul pentru sute de produse a fost epuizat încă de la primele ore de la deschiderea magazinelor participante la promoții.





