
IBM a accelerat strategia companiei de a transforma conceptele Big Data și Cloud Computing în realitate pentru companii de toate dimensiunile, cu ajutorul Power Systems și Storage Systems care oferă perspective complexe în gestionarea volumelor mari de date, prin simplificarea stocarii datelor în cloud și reducerea costurilor prin consolidarea acestora. „Big data și sistemele de cloud, care aveau cândva prețuri accesibile doar pentru întreprinderile mari, sunt acum disponibile pentru toate companiile", precizează Rod Adkins (foto), Senior Vice President, IBM Systems & Technology Group. „Cu aceste noi sisteme, IBM forțează pătrunderea Power Systems și Storage Systems pe piețele aflate în creștere."
Anunțul a fost făcut în data de 5 februarie la Johannesburg, Africa de Sud, unde IBM a convocat peste 100 de CEO, CIO, oficiali guvernamentali și academicieni la un forum de conducere pentru a discuta viitoarele oportunități de pe întregul continent.
Având un preț de pornire de 5.947 de dolari americani, IBM a creat o familie accesibilă Power Systems entry-level și midrange, ce are la bază procesoarele POWER7+. Noile sisteme sunt optimizate pentru software-ul analytics de top dezvoltat de IBM și utilizează tehnologii care stau la baza sistemului inovator Watson, incluzând procesoare POWER și tehnologii de big data analytics.
În plus față de parteneriatul de lungă durată cu Avnet și Arrow, noutățile prezentate de IBM includ și acordul încheiat recent între IBM, Ingram Micro și TechData privind revânzarea întregului portofoliu IBM: Power Systems, PureSystems și Storage Systems, schimbând radical piața de tehnologie IBM POWER7+, acesta fiind disponibil acum întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) și companiilor mari.
Multe IMM-uri s-au confruntat cu problema adoptării de soluții big data și cloud privat, din cauza lipsei de competențe și expertiză interne privind proiectarea și menținerea sistemelor hardware. IBM abordează aceste probleme cu noul Power Systems care nu necesită abilități specializate și care oferă cele mai recente progrese privind virtualizarea și automatizarea pentru a accelera dezvoltarea de sisteme private și hibride de cloud.
Firebaugh Westside Produce, o companie de 700 de angajați, cu sediul în California, are contracte cu producătorii de pepeni, comercializând și livrând produse în toată America de Nord. Compania a apelat la IBM Power System pentru a eficientiza evidența numărului de cutii de pepeni care provin din mai multe câmpuri, sortate în funcție de dimensiune, varietate și gradul calitativ. „Perisabilitatea produselor este o problemă importantă în industria noastră și având disponibilă tehnologia potrivită, livrarea în timp util a produselor proaspete devine un aspect esențial pentru succesul producătorilor și al companiei", a declarat Justin Power, Director Tehnologic, Westside Produce. „Toate sistemele vitale ale companiei au la bază IBM Power, care necesită intervenții minime. Nu petrec același timp de fiecare dată când am de lucru cu probleme de o importanță mai mică ale arhitecturii x86."
Noile servere IBM Power Systems concepute pentru Big Data și Cloud
IBM Power Systems erau disponibile anterior doar pentru companiile mari. IBM extinde tehnologia POWER7+ pe sistemele entry-level și midrange pentru a sprijini companiile să implementeze și să dezvolte rapid infrastructuri de cloud privat și hibrid.
Procesoarele POWER pot fi o platformă mai bună pentru volumele mari de date decât comunul x86, deoarece memoria încorporată și virtualizarea - ingrediente esențiale pentru mediile de lucru analytics și cloud - sunt construite în procesor. Aceste sisteme vin optimizate pentru a rula software-ul analytics de top al IBM, inclusiv Cognos și SPSS pentru afaceri și analize predictive.
IBM prezintă opt noi Power Systems pentru IMM-uri și pentru companiile de pe piețele aflate în creștere. Noile sisteme entry-level includ modelele Power Express 710, 720, 730 și 740. Pornind de la 5.947 dolari americani, 710 are un preț competitiv în comparație cu hardware-ul oferit de companiile Oracle și HP.
De asemenea, IBM a introdus două noi sisteme PowerLinux Systems – 7R1 și 7R2- acum optimizate pentru software-ul de analiză big data IBM InfoSphere BigInsights și InfoSphere Streams. Clienții pot profita de o soluție opțională IBM pentru dispozitivele mobile – WebSphere Mobile and Web Applications - ce are la bază PowerLinux pentru a accelera dezvoltarea de aplicații pentru iPhone, Android și Blackberry.
Două noi sisteme Power Systems pentru întreprinderile mijlocii și mari, modelele 750 și 760, sunt platforme ideale de consolidare care centralizează volumele de lucru big data analytics și cele de cloud.
Usurinta in managementul stocarii in Cloud
Deoarece volumele de date continuă să crească, tot mai multe organizații se îndreaptă spre tehnologii de cloud și de virtualizare pentru a creste eficiența, a scădea costurile și pentru a accesa rapid capacitatile de stocare disponibile. IBM introduce noi soluții de stocare și SmartCloud pentru a satisface aceste tendinte si nevoi:
IBM SmartCloud Storage Access: IBM introduce în premieră noul software care permite organizațiilor să dezvolte medii private și securizate de cloud, iar utilizatorilor să stocheze datele în sistemul de cloud intern al companiei. Noul pachet are un portal web-based self-service care permite oricărui utilizator să creeze un cont, să stabilească spațiul de stocare de care au nevoie și să încarce fișiere prin intermediul serviciului de cloud - totul cu doar câteva click-uri și fără asistența unui administrator IT.
IBM XIV Storage System sistemul de stocare pentru volumele mari de date, a fost actualizat cu un nou design, si cu tehnologii care suportă până la 12 porturi Ethernet de 10GB (sau 22 porturi Ethernet de 1GB) și până la 6TB de solid state cache, împreună îmbunătățind performanța modelelor precedente de cinci ori. În plus, includerea de surse de alimentare eficiente care reduc consumul unui sistem XIV complet încărcat, cu 16% față de modelele precedente, ceea ce permite clienților să reducă costurile de energie și răcire.
Noul Real-Time Compression Appliance™ Model STN7800, v4.1 suportă medii mari, complexe, având costuri de infrastructură mici. Sistemul are la bază tehnologia serverelor IBM System x și oferă o compresie de cinci ori mai rapidă în timp real, licențe software nelimitate (peste 50TBs) și suportă următoarele conectivități: optică 10GbE, cupru 1GbE sau mixt 10GbE și 1GbE.
IBM Global Financing
În timp ce opțiunile tehnologice pentru afaceri sunt din ce în ce mai multe, companiile sunt în căutare de soluții strategice pentru a economisi bani din mentenanța infrastructurii și pentru a investi în dezvoltare. IBM Global Financing poate ajuta clienții calificați pentru obținerea unui credit să achiziționeze IBM Power Systems și Storage Systems printr-o gamă de programe de plată accesibile, care permit clienților să păstreze banii în timp ce sporesc randamentul investițiilor și reduc costul total de proprietate. Planurile de finanțare includ: 0% dobândă, 12 luni finanțare pentru Power Systems și Storage Systems.





