.

Casa interactivă nu mai este un subiect de science-fiction, spun autorii unui prototip de "locuință inteligentă" construită în orașul spaniol Fuenterrabia, în care o simplă mișcare a mâinii este suficientă pentru oprirea ceasului deșteptător, consultarea agendei și decorarea pereților. Locuitorii casei pot să acționeze prin intermediul unor aplicații proiectate pe pereți sau pe sol și al unor senzori de mișcare conectați la un computer, care seamănă cu programele proiectate de compania Microsoft pentru consola X-Box 360 și jocurile sale interactive, precizează Mediafax. Atunci când se trezește dimineața, ocupantul casei poate să oprească alarma ceasului deșteptător, proiectată pe zidul camerei sale, și să își consulte agenda în același timp.

Cu un simplu gest, ca prin magie, apartamentul poate fi introdus într-o ambianță de "agitație urbană" sau poate fi decorat cu imaginile unor plaje paradisiace proiectate pe pereți sau să fie "inundat" cu sunetul valurilor mării sau ciripit de păsări. "Acest proiect este un prototip al unei case inteligente ", a declarat creatorul său, Ion Cuervas-Mon, precizând că și-a început proiectul Openarch în noiembrie 2011 și l-a implementat în propriul său apartament. "Ceea ce am făcut noi a fost să adăugăm într-un spațiu fizic un voal digital, pentru a putea să interacționăm prin intermediul gesturilor și al mișcărilor", a adăugat el.

Cu ajutorul a cinci ingineri și arhitecți, inventatorul spaniol a creat aplicații care permit diverse acțiuni realizate prin mișcarea mâinii.

"Există o interfață generală care se află în sufragerie, cu care se comunică prin intermediul mâinilor. Te așezi la doi metri distanță de perete, miști un fel de cursor și poți să pornești sau să oprești lumina, muzica, să lansezi mai multe site-uri preselecționate care sunt proiectate pe alți pereți", a adăugat el.

Pentru moment, proiectul este realizat doar în procent de 40%, însă Ion Cuervas-Mon speră să dezvolte și alte aplicații care să permită animarea casei prin intermediul unor gesturi cât mai naturale.

"Atunci când vom termina acest prototip, va trebui să convertim aceste aplicații în produse" separate, dar compatibile, care vor permite configurarea casei în funcție de nevoile fiecăruia, a explicat inventatorul spaniol. Echipa sa vizează și profitabilul sector al distribuției.

"Lucrăm, de exemplu, pentru o companie importantă de vânzări cu amănuntul și primul sector în care vom putea începe să implementăm acest tip de tehnologie este cel al supermarketurilor".

"Această tehnologie îți permite să convertești diverse incinte, care nu erau inițial concepute ca spații comerciale. Vom putea să facem cumpărături de acasă, din metrou, din mașină. Proiectul nostru va schimba total felul în care ne facem cumpărăturile", a adăugat el.