.

Ajunsă la a zecea ediție, cea mai mare conferință dedicată soluțiilor pentru rețele de comunicații și adresată specialiștilor locali din domeniul IT&C, experților în rețelistică și factorilor de decizie și-a schimbat în acest an numele, devenind Cisco Connect. Tema centrală a ediției de anul acesta a avut ca punct central viziunea despre viitor care poate, prin intermediul tehnologiilor de înaltă performanță, sa devină foarte ușor realitate. Cu aproximativ 800 de participanți la toate cele 26 de sesiuni ale zilei, Cisco Connect a devenit un eveniment de referință în peisajul IT românesc. În prezentarea sa care a deschis Cisco Connect 2013 Dirk Schlesinger, Senior Director Manufacturing Industries Cisco Internet Business Solutions Group (IBSG) a vorbit despre importanța inovației la nivelul companiilor, în contextul afirmării soluțiilor IT ca un factor determinant al progresului. El a vorbit despre adoptarea virtualizării de companii pentru ca acestea să se poată adapta mai ușor si să fie mai flexibile în relațiile de afaceri. De asemenea a vorbit despre modul în care rolul CIO-ului se schimbă în tot acest proces.

Ian Kennedy, Senior Director, Systems Engineering, European Markets a pus accent, în discursul său, pe cea mai importantă tendință din prezent a mediului online: internetul tuturor lucrurilor. Cantitatea tot mai mare de date generată în contextul acestui trend va declanșa noi vulnerabilități la nivelul companiilor și furnizorilor de servicii, precum și nevoia unei abordări mai sofisticate a securității.

Anul acesta, Connect Cisco a acordat o atenție deosebită tinerelor interesate de o carieră în domeniul IT. Data de 25 aprilie este declarată de Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor, Agenție a Națiunilor Unite, „Ziua fetelor în IT&C". Cu această ocazie Jutta Graefensteiner, Marketing, Inclulsion and Diversity Lead Central Theatre, Cisco a vorbit celor 50 de eleve și studente care au vizitat Cisco Connect despre oportunitățile de dezvoltare profesională în această industrie. Participantele s-au întâlnit și cu alți reprezentanți Cisco și ai partenerilor evenimentului.

„Noutățile tehnologice ne ajută să ne adaptăm schimbărilor cotidiene mai repede decât eram obișnuiți până acum. Același lucru trebuie să îl facă și companiile care vor să își mențină și să își dezvolte afacerile, indiferent de domeniul în care activează. În același timp, prin adaptarea rapidă la noile tehnologii, companiile aduc viitorul mai aproape și, odată cu acesta și avantajele competitive oferite de adoptarea timpurie. Astăzi, mai puțin de 1% din lucrurile din lumea fizică sunt conectate, însă în viitorul apropiat accelerarea convergenței oamenilor, proceselor, datelor și obiectelor cu Internetul va face conexiunile la rețea mai relevante și valoroase ca niciodată, creând oportunități fără de precedent pentru companii, oameni și, de ce nu, și pentru țări", precizeaza Cristian Popescu (foto), Director General Cisco România.

Cea de-a noua ediție a Cisco Expo a fost organizată cu sprijinul a 19 parteneri care-și prezintă capabilitățile, ofertele personalizate și serviciile precum și demonstrații practice: Partener Platinum - Romtelecom; „Connect Parteners" - Datanet Systems și Vodafone România; Parteneri Premium – SAP, Frontal Communication, Crescendo, EMC, Intel, Eta2u, Logicom, Citrix, VMware; „Event Partners" - Bittnet Systems, RHS, Romsys, Kapsch, Zoom, S&T și Orange România.

Despre Cisco

Cisco (NASDAQ: CSCO) este lider mondial în domeniul rețelelor care transformă modalitatea de conectare, comunicare și colaborare dintre oameni. Informații despre Cisco sunt disponibile la adresa http://www.cisco.com. Pentru știri în direct, vă rugăm să accesați http://newsroom.cisco.com

Cisco, sigla Cisco și Cisco Systems sunt mărci înregistrate ale Cisco Systems, Inc. în State Unite și în anumite alte țări. Toate celelalte mărci înregistrate menționate în acest document sunt deținute de proprietarii respectivi. Folosirea cuvântului partener nu presupune o relație de parteneriat între Cisco și orice altă companie. Acest document reprezintă informații publice ale Cisco.