.

Twitter și GfK au semnat un parteneriat exclusiv, prin care au lansat GfK Twitter TV Ratings în Germania, Austria și Olanda. Noul serviciu va oferi date despre frecvența și reach-ul mesajelor utilizatorilor de Twitter, asociate programelor de televiziune și campaniilor de comunicare derulate pe acestea. Aceste informații sunt esențiale grupurilor media și agențiilor de media, pentru a obține informații despre popularitatea în creștere a comentariilor din social media. "Suntem încântați de acest parteneriat cu Twitter. Media se află abia la începutul transformării sale igitale și Twitter s-a dovedit a fi "o portavoce socială" pentru evenimentele live și pentru emisiunile de televiziune. Credem că interacțiunea dintre diferite canale media este deosebit de interesantă. De aceea, oferim insight-uri asupra efectelor cross-media, alături de Twitter, noul nostru partener inovator", precizează Matthias Hartmann (foto), CEO GfK.

În timp ce se uită la televizor, din ce în ce mai multe persoane își împărtășesc opiniile și comentariile despre programele TV pe Twitter. Așa-numitul "al doilea ecran" transformă televiziunea într-o experiență interactivă și socială. De asemenea, crește gradul de penetrare a canalelor de televiziune, deoarece mesajele sunt larg răspândite printre followerii acestor utilizatori de Twitter (persoanele care le urmăresc activitatea).

"Twitter a devenit un companion important pentru milioane de oameni în experiența vizionării programelor TV. Oamenilor le place să folosească Twitter în timp ce se uită la televizor și să participe la discuții în timp real despre programele pe care le urmăresc. Suntem foarte mulțumiți că GfK va aduce experiența sa de măsurare a audiențelor și în social media, pentru a oferi posturilor de televiziune posibilitatea să măsoare audiența totală pe care o ating", precizează Ali Rowghani, COO Twitter.

Cu ajutorul GfK Twitter TV Ratings, GfK va putea să furnizeze date cu privire la frecvența și la gradul de penetrare ale mesajelor care fac referire la anumite programe de televiziune. Noul serviciu va fi disponibil începând cu acest an în Germania, Austria și Olanda și va permite canalelor de televiziune să arate audiența suplimentară pe care o câștigă prin intermediul social media. În plus, agențiile media și advertiserii vor avea la dispoziție parametrii mai detaliați pentru a planifica și a evalua campaniile cross-media.

GfK România

Prezentă pe piața locală din 1992, GfK România este, de peste 12 ani, institutul numărul 1 de cercetare de piață, cu o cifră de afaceri de aproape 12,5 milioane euro în 2012. Activitățile GfK România sunt structurate în două sectoare, Consumer Experiences și Consumer Choices.

Sectorul Consumer Experiences este specializat în probleme de marketing operațional și strategic în practic toate industriile și piețele.

În sectorul Consumer Choices adunăm continuu informații despre vânzarile din retail a bunurilor de consum tehnologice și date despre consumul media.

Grupul GfK este una dintre cele mai mari companii de cercetare de piață din lume, cu peste 12.000 de experți care se dedică zi de zi descoperirii de noi perspective asupra modului în care oamenii trăiesc, gândesc și cumpără, în peste 100 de țări. În 2012, vânzările GfK au fost de 1,51 miliarde EUR.

Twitter

Twitter este o platformă globală pentru auto-exprimare și conversații publice în timp real. Prin dezvoltarea unui mod fundamental nou prin care oamenii pot crea, distribui și descoperi conținutul, Twitter a democratizat crearea și distribuirea de conținut care să permită oricărei voci să se audă în întreaga lume instantaneu și nefiltrat. Serviciul poate fi accesat la Twitter.com, prin intermediul aplicațiilor mobile de Twitter pentru o varietate de dispozitive și prin SMS. Disponibil în peste 35 de limbi, Twitter are mai mult de 230 milioane utilizatori activi lunar. Pentru mai multe informații vizitați discover.twitter.com sau urmați @twitter.