
Intel Corporation a raportat pentru primul trimestru al anului un venit de 12,8 miliarde de dolari, un venit operațional de 2,5 miliarde de dolari, un profit net de 1,9 miliarde de dolari și un profit per acțiune de 38 de cenți. Compania a generat aproximativ 3,5 miliarde de dolari cash din operațiuni, a plătit dividende în valoare de 1,1 miliarde de dolari și a folosit 545 de milioane de dolari pentru a răscumpăra 22 de milioane de acțiuni. "În primul trimestru al anului am văzut o creștere importantă în segmentul centrelor de date, semne de îmbunătățire în segmentul PC-urilor și am livrat 5 milioane de procesoare dedicate tabletelor, ceea ce ne apropie de ținta noastră de 40 de milioane de tablete în 2014", precizează Brian Krzanich, CEO al Intel. "De asemenea, am arătat angajamentul nostru de a crește în domeniul enterprise cu colaborări strategice și de business cu Cloudera, am lansat a doua generație a platformei LTE cu CAT6 și alte capabilități și am lansat primele produse bazate pe tehnologia Quark pentru Internet of Things", a adăugat el.
Cele mai importante rezultate din T1 2014 și tendințe de business:
Venitul PC Client Group a fost de 7,9 miliarde de dolari, având o scădere de 8% comparativ cu T4 2013 și de 1% față de aceeași perioadă a anului trecut;
Venitul grupului Data Center a fost de 3,1 miliarde de dolari, având o scădere de 5% față de T4 2013 și o creștere de 11% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut;
Venitul Internet of Things Group a fost de 482 de milioane de dolari, în scădere cu 10% comparativ cu T4 2013 și în creștere cu 32% față de aceeași perioadă a anului trecut;
Venitul Mobile and Communication Group a fost de 156 de milioane de dolari, în scădere cu 52% față de T4 2013 și cu 61% față de aceeași perioadă a anului trecut;
Venitul segmentelor din domeniul software și servicii a fost de 553 de milioane de dolari, în scădere cu 6% față de T4 2013 și în creștere cu 6% față de aceeași perioadă a anului trecut.
|
Comparație financiară |
|
Rezultate trimestriale |
|||
|
|
T1 2014 |
T4 2013 |
vs. T4 2013 |
|
Venit |
12,8 mld. dolari |
13,8 mld. dolari |
În scădere cu 8% |
|
Marja brută |
59,7% |
62% |
În scădere cu 2,3 puncte |
|
Cheltuieli de R&D plus MG&A |
4,9 miliarde de dolari |
4,8 miliarde de dolari |
În creștere cu 1% |
|
Venit operațional |
2,5 mld. dolari |
3,5 mld. dolari |
În scădere cu 29% |
|
Rata de impozitare |
27,7% |
26,1% |
În creștere cu 1,6% |
|
Profit net |
1,9 mld. dolari |
2,6 mld. dolari |
În scădere cu 26% |
|
Profit per acțiune |
38 de cenți |
51 de cenți |
În scădere cu 25% |
Perspectiva de business
Perspectiva de business a companiei Intel exclude potențialul impact al unor achiziții, cesionări sau alte activități de business similare care pot fi finalizate după 15 aprilie.
T2 2014
Venit: 13 miliarde de dolari, plus sau minus 500 de milioane de dolari;
Marja brută exprimată procentual: 63%, plus sau minus câteva procente;
Cheltuieli de R&D plus MG&A: aproximativ 4,8 miliarde de dolari;
Cheltuieli cu deprecierea activelor: aproximativ 100 de milioane de dolari;
Amortizarea achizițiilor intangibile: aproximativ 75 de milioane de dolari;
Impactul investițiilor de capital, dobânzilor și altele: aproximativ 75 de milioane de dolari;
Depreciere: aproximativ 1,9 miliarde de dolari;
2014
Venit: aproximativ la fel ca în 2013, estimare neschimbată față de cele anterioare;
Marja brută exprimată procentual: 61%, plus sau minus câteva procente, cu 1 punct procentual mai mare față de estimările anterioare;
Cheltuieli de R&D plus MG&A: 18,9 miliarde de dolari, plus sanu minus 200 de milioane de euro, în creștere față de estimările anterioare de 18,6 miliarde de dolari;
Amortizarea achizițiilor intangibile: aproximativ 300 de milioane de dolari, neschimbat față de estimările anterioare;
Depreciere: aproximativ 7,4 miliarde de dolari, la fel ca estimările anterioare;
Taxa de impozitare: aproximativ 27% pentru fiecare dintre celelalte trei trimestre ale anului;
Cheltuieli de capital: 11 miliarde de dolari, plus sau minus 500 de milioane de dolari, la fel ca estimările anterioare.
Pentru informații suplimentare referitoare la rezultatele Intel și la perspective accesați comentariul CFO de la adresa: www.intc.com/results.cfm.
Situația perspectivei de business
Perspectiva de business a Intel este postată la intc.com și poate fi reiterată în public sau în timpul întâlnirilor private cu investitori și alții. Perspectiva de business este valabilă până la data de 13 iunie, dacă nu intervine o actualizare. Perspectiva de business pentru amortizarea activelor necorporale, impactul investițiilor de capital și taxe va intra în vigoare după închiderea zilei de business de 22 aprilie. De la sfârșitul zilei lucrătoare de 13 iunie 2014 până la publicarea comunicatului de presă referitor la rezultatele financiare ale primului trimestru din 2014, pe 15 iulie, Intel va intra în "quiet period". În acest interval perspectivele economice publicate în comunicatele de presă ale companiei și în declarațiile depuse la SEC vor fi considerate istorice, referindu-se la perioada de dinainte de "quiet period" și nefiind actualizate de companie.
Factori de risc
Declarațiile de mai sus și oricare altele din acest document care se referă la planuri și așteptări în primul trimestru al anului și în viitor, au aspect de predictibilitate și implică o serie de riscuri și elemente necunoscute. Cuvinte precum "anticipativ", "așteptări", "intenții", "planuri", "dorințe", "încercări", "estimativ", "este posibil", "ar trebui" și variații ale acestora se referă la declarații de prognoză. Declarații care se referă la estimări, evenimente incerte sau supoziții sunt identificate de asemenea ca elemente ale unei prognoze.
Mulți factori pot influența rezultatele actuale ale companiei Intel, iar diferențele dintre previziunile prezente ale Intel în ceea ce privește acești factori pot face ca rezultatele reale să difere față de rezultatele exprimate în aceste declarații estimative. Momentan, Intel consideră că următorii factori pot juca un rol important în obținerea unor rezultate reale diferite de estimările companiei:
Cererea poate să difere față de așteptările Intel, din cauza unor factori ce includ schimbări
în condițiile de business și economice; acceptarea de către consumatori a produselor Intel și ale concurenței; schimbări în obiceiul de comandă al clienților, incluzând anulări (contramandări, rezilieri) și schimbări la nivelul stocurilor clienților. Incertitudinea de la nivel economic și mondial reprezintă un risc din cauza căruia consumatorii și companiile ar putea amâna achizițiile, ceea ce ar putea influența cererea de produse;
Intel își desfășoară activitatea în industrii foarte competitive, caracterizate de un procentaj
mare de costuri fixe sau greu de redus pe termen scurt;
Procentajul marjei brute ar putea varia semnificativ față de așteptări din cauza
schimbărilor la nivelul venitului, mix produs-preț, costuri de inițiere a activității, variații în evaluarea inventarului, inclusiv variații legate de momentul în care produsele vor fi puse la vânzare, stocuri în exces sau ieșite din uz, randament de producție, schimbarea prețului per unitate, dificultăți în cadrul procesului de fabricație/asamblare și costuri asociate, capacitatea de utilizare. Marja brută ar mai putea fi afectată de programarea introducerii pe piață a produselor Intel și de cererea pentru aceste produse, în măsura în care sunt acceptate pe piață; de acțiuni ale competitorilor, inclusiv reduceri și lansări, programe de marketing și modificări ale prețurilor și de răspunsul Intel la aceste acțiuni; abilitatea Intel de a răspunde prompt progreselor tehnologice și de a încorpora noi caracteristici în produsele sale, care ar putea ca efecte cheltuieli cu deprecierea activelor;
Rata de impozitare previzionată este calculată în funcție de legea actuală a impozitării și de profitul realizat. Rata de impozitare poate fi influențată de legea din jurisdicția unde se stabilesc și sunt taxate ulterior profiturile; de modificările în evaluările creditelor, beneficiilor și deducerilor; de deciziile care derivă din auditarea efectuată de către diferite autorități financiare, incluzând plata dobânzilor și a amenzilor.
Pierderile sau câștigurile din titlurile de capital, a dobânzilor și altele pot să difere
față de așteptări, depinzând de câștigurile sau pierderile realizate din vânzarea sau schimbul de titluri; pierderile sau câștigurile din metodele de investiții a titlurilor de capital, cheltuielile de depreciere cu privire la titlurile de creanță, precum și de capitaluri proprii și alte investiții, ratele dobânzilor, soldul de numerar, taxe în valoare justă a instrumentelor derivate.
Rezultatele financiare ale Intel pot fi influențate de condiții economice neprielnice,
sociale, politice și fizice/de infrastructură în țări unde Intel, clienții sau furnizorii săi își desfășoară operațiunile, incluzând conflicte armate și alte riscuri de natură civilă, dezastre naturale, probleme de infrastructură, maladii și fluctuații ale cursului valutar.
Rezultatele financiare Intel pot fi afectate de calendarul de închidere a achizițiilor și înstrăinărilor.
Rezultatele Intel pot fi influențate de efecte adverse asociate cu defecțiuni ale produselor, erate (deviații de la specificațiile publicate), litigii sau probleme regulatorii referitoare la proprietatea intelectuală, acționariat, clienți, antitrust și altele, precum litigiile și problemele regulatorii descrise în rapoartele Intel SEC. O hotărâre nefavorabilă ar putea include daune monetare sau o emitere a unui ordin de interzicere de producere sau vânzare a unuia sau mai multor produse. Acest lucru se opune practicii de afaceri particulare, afectând capacitatea Intel de a realiza produse, sau care necesită alte remedii, cum ar fi acordarea de licențe obligatorii de proprietate intelectuală.
O discuție detaliată referitoare la factorii care pot afecta rezultatele Intel a fost inclusă în raportul SEC.
Webcast despre rezultatele financiare
Intel a organizat un webcast public pe site-ul Investor Relations, www.intc.com, de unde utilizatorii pot descărca un material MP3 sau vizualiza o înregistrare video.
Intel își propune să raporteze rezultatele financiare obținute în al doilea trimestru al anului 2014 pe 15 iulie. Imediat după raportare, Intel dorește să publice un comentariu al lui Stacy J. Smith, Vicepreședinte și Chief Financial Officer, pe site-ul www.intc.com/results.cfm.
Despre Intel
Intel este lider mondial în inovația din industria computerelor. Compania proiectează și dezvoltă tehnologii esențiale, ce servesc ca fundament pentru dispozitivele de computing din lume. Pentru informații suplimentare despre Intel accesați http://www.intel.com/pressroom și http://blogs.intel.com.





