.

Exoscheleții, smart device-urile și filtrele pentru decontamirea apei sunt câteva dintre soluțiile inovatoare pe care le propun cei 15 antreprenori selectați să facă parte din Programul RICAP. Pe 15 octombrie, la Capital Plaza Hotel, a avut loc Innovation KickOff Day, eveniment ce a marcat lansarea celei de-a doua ediții a programului. La eveniment au participat companiile și mentorii români și americani ai programului, industry guests și speakeri cu relevanță pe zona tehnologie și antreprenoriat: Andrei Pitiș - business angel, Peter Barta – investitor, Bogdan Mugescu – Bursa de Valori București , Aneta Bogdan – Brandient, Ana Maria Andronic – Biriș Goran. Cei 15 antreprenori au dezvoltat tehnologii inovatoare în domenii precum ITC, cleantech, energy și medical. Printre tehnologiile propuse se numără exoscheleți de mare putere, destinați persoanelor paraplegice sau vârstnicilor, device-uri de automatizare a locuinței care se folosesc de smartphones sau Google Glass, filtre pentru decontaminarea apei sau sisteme hibrid de imagistică și navigație electromagnetică pentru îmbunătățirea diagnosticului și stadializării cancerului toracic și abdomninal. Axosuits este o firmă de tehnică medicală care produce exoscheleți de putere mare pentru domeniul medical. Aceste dispozitive pot fi folosite pentru creșterea calității vieții pentru pacienții paraplegici.

Buyer Brain  este un laborator de cercetare de neuromarketing care utilizează tehnici neuroimagistice pentru a studia comportamentul consumatorilor și procesul de luare a deciziilor. La Buyer Brain sunt folosite EEG (Electroencefalografia), eye - tracking și GSR (răspunsul galvanic al pielii), pentru a studia impactul pe care diferiți stimuli îl au atât asupra sistemului nervos central (prin EEG și eye - tracking) cât și sistemului nervos periferic (prin GSR).

BluU propune o tehnologie pentru copii și adulți, care au tulburări din spectrul autismului. Dispozitivul, sub formă de vestă, le permite să controleze crizele, pentru a îmbunătăți starea de spirit și capacitatea de a comunica prin aplicarea unei presiuni pe corpul lor.

Crispico este o companie specializată în software enterprise, în special pentru domeniul aerian/ aeroporturi. Produsul lor, Flower Platform MDA (MDA = Model Driven Architecture), este o soluție inovatoare de a dezvolta și întreține aplicații enterprise complexe.

FLASHNET, înființată în 2005, este o companie de cercetare și dezvoltare în domeniul managementului inteligent al energiei, cu operațiuni în întreaga lume.

inteliLIGHT este un sistem de telegestiune al iluminatului public care permite controlul individual al fiecărui corp de iluminat din oraș.

Green Pumps are brevete pentru două noi tipuri de pompe care reduc consumul de energie pentru pompele de debit mic și mijlociu.

MEDINSYS este o companie românească de produse medicale, fondată în 2010 ca și spin-off academic finanțat din fonduri structurale europene și investiții private. TRIGER este singurul sistem hibrid de imagistică și navigație electromagnetică pentru îmbunătățirea diagnosticului și stadializării cancerului toracic și abdomninal prin ecoendoscopie (EUS).

NanoRIS a fost fondată în anul 2008 de către o echipă de oameni de știință și oameni de afaceri care cred în potențialul comercial al nanotehnologiei și sunt pe cale să dezvolte acest potențial. Conceptul MAGNETREAT a fost dezvoltat pe baza unei tehnologii de tratare a apei care a folosit nanoparticule de oxizi de fier pentru decontaminarea apei.

RenderStreet este o fermă de randare pentru proiecte 3D, usor de folosit, accesibila si cu suport tehnic foarte bun. Cu ajutorul sau, clientii isi pot mari viteza de randare de sute de ori in cazul animatiilor de mari dimensiuni.

 ELF SAGE propune un acumulator optic  de stocare a energiei, care nu are componente chimice, fiind eco-friendly. De asemenea, are o dimensiune și o greutate foarte mică, cu o capacitate de stocare foarte mare, de 2MWh / bucată. Acumulatorul are o capacitate de stocare mare, într-un spațiu restrâns la ~ 20cm3 și la o greutate de până la 2kg/buc., putând fi transportat foarte ușor.

SociaLook oferă companiilor posibilitatea de a-și transforma angajații în ambasadori pe rețelele sociale. Prin intermediul produsului, angajații sunt invitați într-o comunitate online, unde primesc sugestii de conținut pe care îl pot posta pe conturile proprii, fiind răsplătiți pentru imaginea generată.

Soft Dreams este un furnizor complet de soluții de web. Un produs remarcabil al Soft Dreams este ClusterCS, un sistem de management profesionist dedicat soluțiilor de hosting.  Acesta permite gestionarea de serverelor dedicate simple și a structurilor complexe de server cluster. Lucrând în principal cu sisteme complexe si site-uri cu trafic mare, compania garantează că soluțiile pe care le oferă sunt extrem de profesioniste și bine optimizate.

Wabbit facilitează comunicarea online între oameni. Dupa ce instalezi WABBIT, cauți în jurul tău oameni disponibili cu care să vorbești, care, la randul lor, au pe telefon această aplicație. Dacă vrei să să interacționezi cu cineva, dacă e pe Wabbit îi dai mesaj și puteți comunica fără să vă cunoașteți personal.

Zenno este primul device de automatizare a casei care a fost gândit ca o experiență și nu ca un sistem complex, oferind clientului pentru prima dată control total prin Google Glass.

Mentorat personalizat și pregătire pentru piața globală

Cei 15 antreprenori selectați  încep un program de mentorat personalizat timp de  4 luni, având fiecare dedicat un mentor român și advisor din Statele Unite, parte din rețeaua Larta Institute, partenerul american al proiectului.

Dintre cele 15 companii, două dintre ele, cele pregătite pentru piața, vor merge în Statele Unite, în februarie 2015, pentru introduceri strategice și întâlniri cu potențiali parteneri și investitori.