.

Autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM) a înaintat apel împotriva deciziei Tribunalului București care a hotărât, la 31 ianuarie, reangajarea lui Gabriel Necula, fost șef al Biroului Parc Auto și Gestiune Documente din cadrul instituției, potrivit datelor consultate de Profit.ro. El a obținut în instanță anularea deciziei de concediere, reangajarea pe funcția și postul deținute anterior, plata tuturor drepturilor salariile de care ar fi beneficiat pe perioada concedierii și despăgubiri morale de 36.000 de lei. 
 
Pe de altă parte, Necula a fost obligat să returneze ANCOM aproape 144.000 lei, banii reprezentând sumele compensatorii încasate după concediere, precizeaza Profit.ro.