.

ACADEMY+PLUS, şcoala gratuită de programare lansată acum trei ani la Cluj-Napoca, în parteneriat cu École 42 din Paris, se deschide şi în Bucureşti. Şcoala oferă 120 de locuri celor care vor să învețe programare, într-un proces educațional bazat pe practică, sprijinind astfel industria IT din România prin implicarea în formarea specialiştilor IT. „Unică în peisajul educațional din România, ACADEMY+PLUS își propune să ofere tinerilor pasionați de informatică șansa de a deveni adevărați profesioniști. Iar asta fără profesori, fără cărți, gratuit și fară diplome, într-un proces educațional bazat pe un sistem de gamificare”, precizează Daniela Buşcan (foto), Program Director în cadrul ACADEMY+PLUS. „Metoda de învăţare aduce în prim-plan practica, munca în echipă şi colaborarea.  Pe scurt, un micro-mediu organizaţional în care cursanţii află din prima zi ce este acela un termen limită sau cum să colaboreze şi să se pună în valoare unii pe ceilalti”.
 
Pentru a putea ocupa unul dintre cele 120 de locuri gratuite, disponibile în Bucureşti, fiecare candidat trebuie să treacă printr-un proces riguros de selecţie, împărţit în trei etape.
 
În prima etapă, candidaţii intră pe platforma de candidatură https://candidates.academyplus.ro/ unde, timp de două ore şi zece minute, trebuie să rezolve două teste: unul de memorie şi unul de logică.
 
 
Cei care obţin un scor eligibil sunt invitaţi în următoarea etapă, numită „Check-in” şi care este, de fapt, o discuţie deschisă, de grup, în care şcoala setează aşteptările, iar candidaţii îşi expun motivaţiile.
 
După participarea la check-in urmează etapa a treia, respectiv „Piscina C”. Timp de 28 de zile, candidaţii vor intra într-un boot camp în care vor învăţa limbajul de programare C. În tot acest timp vor avea loc evaluări săptămânale, iar la final vor susţine un examen care va dura 8 ore.
 
Anul acesta, în Bucureşti, „Piscinele C” vor avea loc în perioada august – octombrie, datele de început fiind următoarele: 14 august, 11 septembrie şi 9 octombrie.
 
Şcoala propriu-zisă va începe în luna noiembrie, iar candidaţii acceptaţi în program vor studia trei proiecte obligatorii, după care vor putea alege dintre urmatoarele linii de specializare: Unix, Algoritmi, Computer graphics sau Web development, full stack.
 
Programa are o structură de 21 de niveluri, însă nu presupune obligativitatea parcurgerii acestora în totalitate.
 
„După aproximativ 6 - 9 luni, cursanţii ajung la nivelul de specialist IT junior, pregătire mai mult decât suficientă pentru a putea fi angajaţi. De asemenea, îi susţinem pe cursanţi să îşi găsească rapid job-uri în industria IT. ACADEMY+PLUS se alătură, aşadar, eforturilor care susţin educaţia în IT, vizând să crească anual numărul de persoane pe care le specializează în acest domeniu. Finanţarea vine din mediul privat, de la companii care ne sponsorizează”, mai spune Daniela Buşcan.
 
ACADEMY+PLUS face parte din rețeaua internațională a École 42 din Paris, unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte de formare profesională din lume, cu centre în Paris, Kiev, Chișinau, Johannesburg și Fremont, Silicon Valley. În 2014, ACADEMY+PLUS a deschis la Cluj-Napoca o şcoală de programare gratuită, România fiind astfel prima ţară din reţea care a crezut în metoda revoluționară a școlii din Paris.
 
De atunci, dintre 198 de cursanţi formaţi la Cluj în perioada 2014 – 2016, 110 au fost absorbiţi de piaţă şi angajaţi de companii cu profil IT, fie din zona de servicii, fie din zona de produs. Majoritatea cursanţilor din program au vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani, cei mai mulţi fiind proaspăt absolvenţi de BAC şi studenţi care vor să îşi crească nivelul de cunoştinţe în zona practică.
 

Despre Asociaţia ACADEMY+PLUS

 

Asociaţia ACADEMY+PLUS a fost înfiinţată în 2014 în parteneriat cu École 42, unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte de formare profesională din lume. Cursanţii din România au acces la aceleaşi resurse şi metode de formare la care au acces şi cursanţii din afara ţării. Misiunea ACADEMY+PLUS este să formeze specialiști IT și să ofere oportunitatea unei şcolarizări de elită şi categoriilor dezavantajate din România. Construită în jurul unei metode revoluționare, școala formează specialişti IT prin proiecte practice, muncă în echipă și colaborare. De asemenea, ACADEMY+PLUS își propune să creeze o comunitate de specialiști pasionați de infomatică.  

 Academy Plus

 Facebook