
Directorul general al Apple, Tim Cook (foto) i-a cerut sâmbătă președintelui american Donald Trump să susțină politicile de liber schimb, pe fondul tarifelor planificate de acesta care au amplificat tensiunile dintre SUA și China, transmite MarketWatch, citată de Profit.ro. ”Țările care acceptă deschiderea, comerțul, care acceptă diversitatea sunt țări care se descurcă excepțional”, a spus Cook la un forum economic la Beijing, întrebat ce mesaj îi transmite lui Trump, relatează News.ro, citată de Profit.ro. Larry Fink, directorul general al BlackRock, care a fost și el prezent la Forumul pentru Dezvoltare din China, a spus că SUA și China nu trebuie să se lupte într-un război comercial.
”Lumea are nevoie de o Chină puternică și ca Statele Unite să fie puternice. Lumea nu are nevoie de o un război public în care ne reducem reciproc oportunitățile”, precizează Larry Fink.





