.

Țuca Zbârcea & Asociații este inițiatoarea unui parteneriat unic în România cu Societatea de Științe Matematice, având drept scop încurajarea și susținerea performanței noii generații în domeniul științelor matematicii. „Legătura directă dintre avocatură și matematică este evidentă: dreptul e o știință, e matematica științelor sociale, dreptul e echivalent cu rigoarea și cu spiritul cartezian, e fratele geamăn al logicii. Indiferent de drumul pe care-l vor urma în viața profesională, e important ca noile generații să-și formeze o gândire structurată și să caute în orice moment să se autodepășească. Încurajăm performanța actuală și viitoare, pentru că ea ne definește, ca avocați, și pentru că aș vrea să cred că performanța va defini și viitoarea societate românească", precizează Florentin Țuca, Managing Partner al Țuca Zbârcea & Asociații.

În acest an, Țuca Zbârcea & Asociații va oferi servicii de asistență juridică pro bono, precum și sprijin financiar Societății de Științe Matematice din România pentru derularea acțiunilor asociației conform obiectivelor propuse. Societatea de Științe Matematice din România este una dintre cele mai vechi organizații profesionale din țara noastră și una din cele mai vechi societăți de matematică din Europa.

În baza parteneriatului existent, Țuca Zbârcea & Asociații contribuie la organizarea, pregătirea loturilor de elevi, premierea câștigătorilor, precum și reprezentarea delegațiilor României la concursurile de profil, cum ar fi: Olimpiada Națională de Matematică, Concursul anual Gazeta Matematică și ViitoriOlimpici.ro (tabăra), Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, Olimpiada Internațională de Matematică care anul acesta se desfășoară în Columbia etc.

Potrivit Societății de Științe Matematice, un asemenea parteneriat cu o firmă de avocatură este o premieră absolută în România: „Putem spune, fără să exagerăm, că între raționamentul juridic și cel matematic există puncte comune: ambele se bazează pe afirmații considerate date - legi în drept, axiome în matematică; pentru practicarea ambelor meserii e nevoie de pregătire intensă și exercițiu, iar necunoașterea exactă a termenilor duce în cele două domenii la confuzii periculoase. În plus, istoria matematicii moderne este marcată de geniul de matematician amator al juristului francez Pierre de Fermat, judecător la Curtea din Toulouse în secolul al XVII-lea, cu contribuții remarcabile în dezvoltarea analizei matematice, a teoriei numerelor și a fizicii. Sperăm că acest parteneriat să apropie tinerii talentați matematic și de științele juridice, unde gândirea corectă de care vorbeam este esențială", precizează Radu Gologan, Președinte al Societății de Științe Matematice din România.

Recent, echipa României care a participat la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori desfășurată în Turcia în perioada 21-26 iunie, s-a clasat pe primul loc, toți elevii români participanți obținând medalii de aur și argint.

Despre Societatea de Științe Matematice (http://ssmr.ro/):

Societatea de Științe Matematice din România (SSMR) este continuatoarea Societății Gazeta Matematică (SGM), înființată în decembrie 1910. Scopul SGM era răspândirea gustului pentru studiul științelor matematice și îndrumarea cercetării originale relative la această ramură de știință. Înființarea SGM a fost precedată de existența efemeră a Societății Amicii Științelor Matematice (1894) și a înființării Societății Române de Științe (1897-1949). Până în 1949 activitatea SGM a fost centrată pe editarea Gazetei Matematice, care apare fără întrerupere din 1895.

După 1949, societatea a purtat diferite denumiri. Din 1990 se numește Societatea de Științe Matematice din România și continuă obiectivele și misiunea SGM, militând pentru recunoașterea rolului matematicii în societatea românească.

Despre Țuca Zbârcea & Asociații (www.tuca.ro):

Cu o echipă formată din 100 de avocați dintre care 21 parteneri în cadrul biroului din București, Țuca Zbârcea & Asociații operează un sediu secundar în Cluj-Napoca, care funcționează în asociere cu Nistorescu, Șomlea & Asociații, cât și un birou de reprezentanță în Madrid, Spania. Totodată, firma a stabilit o colaborare strategică pe principiul „best friend" cu Țurcan Cazac, liderul pieței de avocatură de business din Chișinău, Republica Moldova.

Țuca Zbârcea & Asociații oferă asistență juridică în toate domeniile dreptului, fiind recomandată de prestigioase directoare internaționale de specialitate pentru serviciile în domenii precum litigii și arbitraje internaționale, achiziții publice, energie și resurse naturale, drept financiar-bancar, infrastructura, dreptul muncii si drept social, drept societar și comercial, fuziuni, achiziții / privatizări, etc.

Țuca Zbârcea & Asociații a primit numeroase aprecieri și distincții pentru dinamismul, viziunea și determinarea cu care a adoptat practici inovatoare pe piața serviciilor juridice din România. Astfel, în ultimii cinci ani, Țuca Zbârcea & Asociații a fost singura casă de avocatură din Europa de Est recunoscută în raportul Financial Times’ Innovative Lawyers ca una dintre cele mai inovatoare firme de avocatură din Europa Continentală. Totodată, firma a câștigat premiul Law Firm of the Year: Romania (IFLR European Awards 2012), premiul Best Managed Workplace pentru cel mai apreciat stil de management (MPF European Leadership Awards 2012), premiul Law Firm of the Year: Eastern Europe and the Balkans (The Lawyer European Awards 2010), premiul Law Firm of the Year (Chambers Europe Awards for Excellence 2010). De asemenea, timp de patru ani consecutivi Țuca Zbârcea & Asociații a fost desemnată Firma de avocatură a anului din România, urmare a nominalizărilor primite din partea unui juriu independent, constituit din reputați oameni de afaceri.

Portofoliul Țuca Zbârcea & Asociații include numeroase companii naționale și multi-naționale, importante instituții financiare, precum și autorități publice și instituții guvernamentale. Printre cei mai reprezentativi clienți se numără: Erste Bank / Banca Comercială Română (BCR), NIS-Gazprom, Expur S.A. – parte a grupului francez Sofiprotéol/Saipol, OMV Petrom, CEZ, Rompetrol Rafinare, ArcelorMittal, Carrefour, Romtelecom, Colgate Palmolive, Bursa de Valori București, BRD-Groupe Société Générale, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Philip Morris, Alstom Transport, Siemens, Ericsson Telecommunications Romania etc.