.

Prințul saudit Alwaleed bin Talal, miliardar cu acțiuni la unele dintre cele mai importante companii din lume, a anunțat luni că a cumpărat o participație în valoare de 300 milioane de dolari la Twitter, extinzându-și prezența în industria media, transmite Reuters, citată de Mediafax.

Alwaleed, nepot al regelui saudit cu o avere personală estimată de Forbes în martie la puțin sub 20 miliarde de dolari, deținea deja 7% din acțiunile News Corp și vrea să înființeze propriul canal de știri.

Cumpărarea participației la Twitter parteneiat de către Alwaleed și fondul său de investiții, Kingdom Holding Co, a rezultat în urma unor negocieri care au durat „câteva luni", potrivit unui comunicat al Kingdom.

Acțiunile fondului au urcat cu 5,7% pe bursa saudită, piața salutând investițiile într-un sector aflat în creștere fulminantă.

Valoarea de piață a Twitter a fost estimată recent de mai mulți analiști la 8 miliarde de dolari, astfel că participația preluată de Alwaleed și fondul său de investiții s-ar ridica la 3,75%.

Investitorii așteaptă cu nerăbdare listarea la bursă a rețelelor de socializare, precum Facebook și Twitter. Twitter a precizat în septembrie că nu se grăbește să deruleze oferta publică inițială, după ce a atras în vară finanțare de 400 milioane de dolari de la mai multe fonduri de capital de risc.

Twitter are peste 100 milioane de utilizatori activi, care folosesc serviciul cel puțin odată pe lună, în timp ce Facebook, cea mai mare rețea de socializare a lumii, are peste 750 milioane de utilizatori activi.