Afacerile au devenit cea mai puternică instituție din lume. Dat fiind acest fapt, întrebarea firească ce urmează ar fi: Care sunt responsabilitățile ei față de restul lumii? Și cum acționează companiile în fața acestor responsabilități? Vă prezentăm pe scurt opiniile câtorva personalități active ale economiei mondiale, citate de publicația "Fast Company" la începutul anului 2004.
Georg Kell, Director executiv, The Global Compact, SUA, New York
Când am lansat Global Compact în 2000 - o organizație nonprofit creată pentru ajutorarea celor mai săraci oameni din lume -, doar câteva companii aveau politici explicite în privința drepturilor omului. Au existat câteva întâlniri ale comitetului de conducere în care Compact a fost respins pe motiv că drepturile omului nu sunt treaba noastră, ci a guvernelor. Totuși, peste un an, multe companii au decis să ia o poziție în sfera lor de influență, acolo unde au putere pe piață, ceea ce poate avea un impact direct asupra felului în care interacționează o societate și valorile pe care le susține sau nu. Companiile nu ar trebui să aștepte până când guvernele îndreaptă lucrurile. Majoritatea problemelor cu care ne confruntăm sunt răspunsuri pragmatice la eșecurile guvernelor. Companiile nu pot compensa deficiențele guvernamentale, dar pot constitui o forță pozitivă. Atunci când investesc în străinătate sunt conștiente de riscurile asociate investiției în cauză. Din ce în ce mai multe companii sunt obligate să verifice abuzurile în privința drepturilor omului, corupției și impactului asupra mediului. Pot insista asupra măsurilor de transparență, de exemplu, înainte de a investi într-un mediu corupt. Mesajul lor către guvernul respectiv e foarte direct: dacă nu diminuați corupția, compania va fi expusă unui risc pe care nu e dispusă să și-l asume. Așadar, noi le spunem același lucru tuturor celor care se alătură organizației Global Compact - dacă vreți să deveniți o companie respectabilă pentru măsurile luate în privința cetățeniei mondiale, atunci e nevoie de o schimbare instituțională care trebuie să înceapă de la nivelul directorului executiv. Pentru că dacă nu aveți angajamentul directorului, riscați să vă treziți că trebuie să conduceți o campanie de relații publice în loc să vă vedeți de afacerile dvs.
Bill Joy, Fondator și fost director științific al Sun Microsystems, Aspen, Colorado
Afacerile sunt creații ale economiei. Pot vorbi despre responsabilitatea socială, dar e posibil să facă ceva în această direcție numai dacă există un motiv economic pentru a face acest lucru. Gândiți-vă la companiile care reduc în mod voit emisiile de gaze. Acestea recunosc că la nivel mondial e posibil să fie profitabil, dar cerem foarte mult atunci când le pretindem companiilor să fie responsabile social fără a le oferi un stimulent economic. În lumea extrem de competitivă a zilelor noastre, nu prea cred că există companii care să facă mai mult decât li se cere să facă. Dacă am putea împărți costurile sociale reale la lucrurile pe care le vrem și cele pe care nu le vrem și apoi să aplicăm acele costuri printr-un feedback financiar care se opune regularizării, s-ar putea să câștigăm cu toții. Companiile nu vor fi prea interesate decât dacă costurile pentru comportamentul lor greșit se reflectă asupra lor. Ele răspund semnalelor economice, ci nu regularizărilor. Regularizarea este îngustă și ineficientă; nu permite soluții inovatoare și fracționale. Așadar, trebuie să încurajăm viitorul pe care ni-l dorim decât să încercăm să prevenim viitorul de care ne temem.
Debra Dunn, Senior vice president, corporate affairs Hewlett-Packard Co., Palo Alto, California
Există în lumea afacerilor tendința de a confunda cetățenia cu filantropia. Totuși, cele două noțiuni nu sunt similare. Compania Enron, de exemplu, a fost una foarte filantroapă, dar și un exemplu negativ de 'cetățean' corporate. Punctul central al unei cetățenii mondiale ține de etică, de modalitatea de conducere și comportament. Se pornește de la rolul pe care o companie crede că îl are în lume. La HP, întrebarea pe care ne-o punem este: Cum trebuie să ne adresăm numeroșilor beneficiari, incluzând aici clienții, angajații și comunitățile din care facem parte? Colaborarea dintre sectoare este radicală și este totodată cea mai mare provocare cu care ne confruntăm. Afacerile, guvernele și organizațiile nonprofit joacă cu toate un rol foarte important, dar părerea mea sinceră este că nu am făcut tot posibilul pentru a lucra toate împreună. Numeroase organizații nonprofit au luat atitudine împotriva efectelor negative ale lumii corporatiste, iar primul pas spre soluționarea problemei ar fi așezarea la aceeași masă a discuțiilor până la dezbaterea celor mai amănunțite probleme. E un proces lung pentru că a câștiga încrederea cuiva necesită mult timp. În India, de ex., desfășurăm de 3 ani un plan de conlucrare cu guvernul și cu organizațiile nonprofit pentru proiectul 'comunitățile Internet'. Una dintre primele noastre inițiative vizează zona rurală Kuppam, unde 1 din 3 cetățeni este analfabet și mai mult de jumătate din gospodării nu au electricitate. Ulterior i-am întrebat pe membrii comunității care sunt cele mai mari probleme aici și cum ne poate ajuta tehnologia. Noi ne-am putea retrage pentru a inova singuri și poate chiar într-un ritm mult mai alert, dar realitatea este că nici una dintre organizații nu poate avea de una singură toate ingredientele necesare pentru a crea un impact de durată.
Tachi Kiuchi, Președinte, The Future 500 Managing director, Mitsubishi Electric Corp., Tokio, Japonia
Oare nevoile unei corporații sunt în conflict cu nevoile restului lumii? Pe termen lung nu pot fi. În prezent, 600 de milioane de locuitori ai globului beneficiază de avantajele materiale ale industrialismului. În curând, alte 2,5 miliarde - din China, India și fosta Uniune Sovietică - li se vor alătura, urmate de ultimele 3 miliarde rămase. Pentru a găzdui toate aceste popoare, folosind resursele din prezent, am avea nevoie de alte trei planete. În aceste condiții, cum pot fi oare satisfăcute nevoile lumii în viitor? Adevărul este că nu putem construi o economie rezistentă. Putem doar crește una. E o lecție pe care am învățat-o în pădurea tropicală. Vitalitatea naturii vine din capacitatea de a cultiva forme de viață din ce în ce mai avansate pe care să le întrețină miliarde de ani cu resurse finite și cu un flux limitat de energie solară. Circuitul se bazează pe un proces constant de feedback și adaptare. În economia mondială, problema este că noi blocăm feedback-ul. Cu cât companiile își extind aria de acoperire, cu atât devin mai puțin legate de comunitățile pe care le servesc. Costurile sociale și ecologice și beneficiile nu apar niciodată pe bilanțurile noastre. Feedback-ul se concretizează numai sub forma răspunsurilor financiare directe. Dacă nu există un feedback adecvat, atunci nu există adaptare. Și unde nu e adaptare, nu e nici inovație. Devine dificil să răspundem eficient schimbării. Devenim vulnerabili. Oamenii vorbesc de nevoia ca afacerile să fie responsabile ca despre ceva nou ce trebuie făcut cu absolută prioritate. Însă întreaga esență a afacerilor ar trebui să fie responsabilitatea. Filosofia mea este că nu conducem companii pentru a câștiga profituri, ci să le câștigăm pentru a putea conduce compania.
