.

Ministrul comunicațiilor și societății informaționale, Alexandru Petrescu, s-a întâlnit pe 16 ianuarie, cu Roberto Viola, directorul general al Direcției Generale pentru Rețele de Comunicații, Conținut și Tehnologie (DG CONNECT), din cadrul Comisiei Europene. „Din calitatea de Președinte al Consiliului Uniunii Europene, România  va aborda cu imparțialitate și pragmatism  agenda  europeana în  domeniul digital. Provocarea este să depășim liniile generale de discuție la nivelul statelor membre și să cristalizăm propuneri concrete care să genereze plus valoare cetățenilor Uniunii Europene”, precizează Alexandru Petrescu, ministrul comunicațiilor și societății informaționale.  
 
Agenda discuțiilor s-a axat pe importanța construirii unei piețe unice digitale la nivelul Uniunii Europene și s-au explorat modalități punctuale în vederea îmbunătățirii politicilor cheie din domeniul digital.
 
Demnitarul român a reafirmat angajamentul țării noastre de a continua demersurile pentru definitivarea sau avansarea negocierilor pe marginea dosarelor legislative în domeniul pieței unice digitale.
 
Oficialul european, Roberto Viola, a apreciat progresul înregistrat de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale în organizarea ediției din 2019 a evenimentului anual, „Digital Assembly”, ce va avea loc la București în perioada 13-14 iunie. Conferința reunește oficiali de rang înalt și reprezentanți ai mediului public și privat pentru a discuta aspecte esențiale privind politica europeană în domeniul digital. 
 
DG CONECT este departamentul Comisiei Europene responsabil pentru politica UE privind piața unică digitală, siguranța pe internet și știința și inovarea digitală. Astfel, DG CONNECT elaborează și pune în aplicare politicile Comisiei în materie de economie și societate digitale, cercetare și inovare, întreprinderi și industrie, cultură, audiovizual și mass-media.