.

Nokia Siemens Networks România a numit-o country director pe Angela Haraga, în locul lui Dragoș Chivu, care a plecat din companie la începutul lunii mai. Cu peste 13 ani experiență în industria de telecomunicații, Angela Haraga a deținut anterior diferite funcții de vânzări în cadrul companiilor Nokia Networks România și Nokia Siemens Networks România. Nokia Siemens Networks (NSN) este un furnizor de echipamente de telecomunicații creat în 2007 printr-un parteneriat între Nokia (Finlanda) și Siemens Communications (Germania). Compania are 64.000 de angajați la nivel internațional și este prezentă în 150 de state. Recent, Nokia a anunțat că negociază cu mai mulți investitori vânzarea participației la Nokia Siemens Networks.