
MyEnel App, singura aplicație pentru telefonul mobil din sectorul energetic din România, a ajuns la 100.000 de descărcări. Aplicația este disponibilă Android, iOS si Windows Mobile, și funcționează ca un serviciu de tip self-service pentru smartphone și tabletă. MyEnel App este o aplicație pentru telefonul mobil modernă și inovatoare, de tip self-service, adaptată la smartphone, oferind în timp real date din contul My Enel. Cu un acces facil, intuitiv și un design atrăgător, aplicația oferă informații sigure și personalizate direct pe tableta sau smartphone-ul clienților, făcând posibilă realizarea a numeroase operațiuni fără a fi necesară deplasarea la un centru de relații clienți al Enel. Mai mult, utilizatorii pot accesa informații actualizate despre starea vremii, datorită modulului meteo înglobat aplicației.
Astfel, aplicația oferă acces, printr-o interfață adaptată utilizatorului, la o varietate largă de servicii și informații utile pentru clienții Enel: de la ultimele știri ale companiei la informații despre prețuri, oferte speciale sau informații cu privire la locurile unde se desfășoară lucrări de mentenanță, dar și istoricul consumului și citirile contoarelor. MyEnel App poate fi descărcată gratuit de pe App Store, Google Play sau Market Place, fiind disponibilă pentru toate sistemele de operare – Android, până la 4.2, iOS, de la 4.0 la 7.1.1, Microsoft Windows Mobile și Windows Phone 8.
Lansată în noiembrie 2012, aplicația este o extensie digitală a platformei MyEnel, lansate în 2010. Aplicația MyEnel este parte a unui program extins de modernizare, dezvoltat de Enel România pentru creșterea calității serviciilor comerciale oferite clienților, cu scopul de a oferi soluții moderne și inovatoare pentru a întâmpina nevoile clienților. Fiind prima companie de utilități din România care a lansat o platformă digitală de customer care de tip self-service, Enel lucrează constant la simplificarea procedurilor și la oferirea de alternative practice, la îndemâna clienților săi.
Enel este cea mai mare companie italiană în domeniul energiei electrice și cea de-a doua companie europeană de utilități în funcție de capacitatea instalată. Este un jucător integrat, comercializând electricitate și gaze naturale către peste 61 milioane de clienți. Enel activează în 40 de țări din întreaga lume, având o capacitate instalată netă de peste 98.000 MW și circa 78.000 de angajați.
Prezentă pe piața din România încă din 2005, Enel este, în acest moment, cel mai mare investitor privat în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, dar și al producției de energie electrică din surse regenerabile. Compania are circa 3.600 de angajați pe plan local și oferă servicii unui număr de 2,7 milioane de clienți din trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, totalizând aproape o treime din piața locală de distribuție. Enel continuă dezvoltarea unui program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, modernizarea rețelei și implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel.





