.

Samsung Electronics a lansat competiția bada 2.0 Power App Race, un concurs internațional dedicat dezvoltatorilor de aplicații găzduit de site-ul de dezvoltare al platformei Samsung bada (developer.bada.com), oferindu-le dezvoltatorilor șansa de a câștiga până la 100.000 de dolari. „Suntem încântați de lansarea bada 2.0 Power App Race, care va ajuta la propulsarea comunității dezvoltatorilor platformei bada, încurajând dezvoltatorii din întreaga lume să aducă inovația în aplicațiile bada", precizează Kang-hyun Kwon, Vicepreședinte Senior al Media Solution Center, Samsung Electronics. De la lansarea sa, Samsung a îmbunătățit competitivitatea bada ca platformă realmente globală, cu un succes major al platformei bada pe piețe variind de la Europa de Est până la China. Suntem dedicați susținerii dezvoltatorilor din întreaga lume de a crește și a sprijini ecosistemul bada și de a lua parte la această reușită."

La cea de-a doua ediție, competiția bada Power App Race va lansa oficial platforma bada 2.0 pentru dezvoltatorii de aplicații mobile, încurajându-i să creeze aplicații noi, inovatoare folosind bada 2.0 SDK. Un număr de 10 aplicații – incluzând cinci aplicații pentru jocuri și cinci aplicații generale – vor fi selectate și recompensate cu un premiu în bani în valoare totală de 1.000.000 de dolari. De asemenea,aplicațiile câștigătoare vor primi simbolul "Power App" în lista Samsung Apps, marketing exclusiv și promovare.

Întrucât alte concursuri de aplicații sunt jurizate în mod normal de organizatorii concursului, rezultatul competiției Power App Race organizată de Samsung este decis de public, vânzarile fiind cele care determină câștigătorii. Dezvoltatorii care vor să participe trebuie să se înregistreze direct pe site-ul de competiției. Înscrierile încep pe 18 octombrie și se vor finaliza pe 31 decembrie, la miezul nopții.

Creatorii primelor 10 aplicații care vor cumula 100.000 de descărcări vor fi câștigătorii competiției și vor fi anunțați pe site-ul de dezvoltare bada în momentul în care se va atinge target-ul.

Samsung a dezvăluit planul său de dezvoltare a platformei bada la evenimentul IFA din septembrie 2011, prin prezentarea smartphone-urilor ce sunt create cu ajutorul platformei bada 2.0, incluzând Samsung Wave 3, Wave M și Wave Y. În plus, Samsung plănuiește să introducă o gamă largă de viitoare programe de susținere a dezvoltatorilor bada, inclusiv un tur global al zilei dezvoltatorilor bada pentru a spori gradul de conștientizare al existenței ecosistemului bada.