.

HTC Corporation, designer global de smartphone-uri, a fost desemnat săptămâna aceasta "Producătorul Anului", primind astfel cea mai importantă distincție acordată în industria telefoanelor mobile. Premiul a fost acordat de către GSMA în cadrul ceremoniei Global Mobile Awards de la Barcelona și reprezintă confirmarea unui an extraordinar pentru HTC, în care portofoliul de produse a fost mărit considerabil prin modele de top, cum ar fi HTC Desire. HTC a fost stabilit câștigător în condițiile în care ceilalți finaliști au fost Apple și Samsung.

"Suntem onorați de recunoașterea întregii industrii pentru creșterea și succesul înregistrat. Mii de angajați ai HTC lucrează în continuu pentru crearea experienței intuitive și profund personale pentru care suntem deja cunoscuți. Acest premiu este răsplata pasiunii și dăruirii acestora și le este adresat în egală măsură și milioanelor de utilizatori la nivel global care se bucură de telefoanele noastre și ne inspiră în fiecare zi să creăm experiențe noi și inovatoare. Acestora, partenerilor noștri din întreaga lume și familiei HTC le transmit mulțumiri sincere și felicitări!", precizează Peter Chou, CEO al HTC Corporation.

Juriul GSMA a considerat că "acestă companie (HTC) și-a construit de la zero prezența în piață, prin branding și marketing eficient și printr-un portofoliu solid de produse, disponibile pentru mai multe platforme. În special, a dovedit că este un producător extrem de popular. Acest premiu este meritat pe deplin datorită strategiei de comunicare și soluțiilor eficiente de customer service. "

HTC a mai fost premiat anterior pentru "Cel mai bun telefon al anului 2010", premiu acordat pentru HTC Hero.

Juriul care acordă premiile GSMA include analiști și consultanți, operatori de telefonie mobilă, influențatori și lideri ai industriei. Pentru alte informații despre 2011 GSMA Global Mobile Awards, vă rugăm să vizitați http://www.globalmobileawards.com