.

Pe 29 noiembrie va avea loc Social Media Recruitment 2011, la Bucuresti - prima conferinta locala care adreseaza subiectul recrutarii in social media, dedicata profesionistilor din Resurse Umane. „Deja toate companiile au facut tranzitia si recruteaza folosind canalele online si majoritatea companiilor folosesc retelele sociale in mai multe ramuri ale activitatii lor. Este normal ca si departamentele de recrutare sa se familiarizeze din ce in ce mai mult cu toolurile oferite de social media. La BestJobs am dorit intotdeauna sa oferim angajatorilor tehnologie eficienta si informare in ceea ce priveste recrutarea online si cu aceasta conferinta vrem sa venim in intampinarea profesionistilor din HR si impreuna sa aflam mai multe despre potentialul social media, uneltele pe care le avem la dispozitie si de ce ar trebui sa avem o strategie in acest sens" precizeaza Oana Carstea, Sales Manager, BestJobs.

In prezent, multi recrutori isi indreapta atentia catre canalele de Social Media, integrandu-le in strategia de recrutare online si folosindu-le atat ca un instrument de extindere a ariei de cautare pentru noi candidati, cat si pentru evaluare inainte de angajarea finala.

Conferinta Social Media Recruitment 2011 va strange intr-un loc angajatori de top, profesionisti din industria Recrutarii si a Resurselor Umane care vor discuta si dezbate posibilitatea recrutarii prin social media. Evenimentul de jumatate de zi va beneficia de prezenta unor cunoscuti specialisti in HR si social media precum Calin Fusu (CEO, BestJobs.ro), Cristian Manafu, (Managing Partner, Evensys), Madalina Uceanu (Career Coach & Senior HR Advisor, CareerAdvisor), Delia Burnham (Partner, CVO Recruitment), Tudor Galos (Consumer Marketing Manager, Microsoft), Gabriela Ecaterina Dan (Talent Acquisition Manager, Adobe), Ana Vatasoiu (Avocat, Practica de dreptul muncii, NNDKP), Oana Carstea (Sales Manager, BestJobs.ro).

Participantii vor descoperi cum Social Media influenteaza procesul de recrutare, asistand la prezentari despre cele mai noi trenduri, statistici, studii de caz si exemple de bune practici. Printre subiectele abordate la conferinta se numara utilizarea social media pentru construirea unui brand si generarea angajarilor, studii de caz, chei de verificare folosite de recrutori atunci cand folosesc social media, dezvoltarea unei strategii globale de social media, comunitatile online ca parte din strategia de recrutare si consecintele legale privind angajarea.