.

Canon România împreună cu Dan Beșliu lansează Academia Canon, un curs introductiv de fotografie. Cu ocazia acestor cursuri, o nouă serie de entuziaști va avea ocazia de a învăța de la lectorul Dan Beșliu secretele tehnologiei din spatele aparatelor de fotografiat și, vor beneficia astfel, de inițiere în arta fotografică. Cursurile, care vizează o cât mai bună înțelegere a modului de utilizare a DSLR-urilor, se vor desfășura la Muzeul de Geologie (Șos. Kiseleff nr. 2). Sunt disponibile 25 de locuri pentru fiecare curs, acesta având loc pe parcursul unei zile, iar înregistrarea se poate face până în ziua precedentă desfășurării acestuia (în limita locurilor disponibile).

Fiecare curs are două sesiuni. Prima, de tehnică fotografică, va include o prezentare a aparatelor și obiectivelor Canon, noțiuni despre expunere și detalii legate de imaginea digitală. În cea de-a doua sesiune se va discuta despre genuri fotografice, moduri de lucru, setarea aparatelor și va include sfaturi pentru realizarea diferitelor genuri fotografice (portret, peisaj, macro, eseu, sau fotoreportaj). Canon România va pune la dispoziția participanților atât echipamente, cât și accesorii Canon, pe care le vor putea testa pe durata întregului curs.

Participarea la cursurile Academiei Canon costă 300 de RON. Pasionații de fotografie care au achiziționat un echipament sau accesoriu DSLR Canon începând cu 1 iulie 2012 până în prezent, beneficiază de o reducere substanțială, urmând să plătească doar 50 de RON. Plata se face în ziua cursului.

Lectorul Dan Beșliu este fotograf profesionist din 1992 și formator din 2009. A lucrat și a colaborat, de-a lungul carierei sale, cu mai multe publicații locale, iar în 2001, a înființat agenția Freelancer. Din 2010 este profesor la Școala de Fotografie Freelancer, ale cărei cursuri de formare și perfecționare sunt recunoscute de Ministerul Muncii și de Ministerul Educației.

Prima sesiune din cadrul Academiei Canon se va desfășura sâmbătă, 6 aprilie, la Muzeul de Geologie. Mai multe informații despre structura cursurilor, modalitățile de înscriere și lector sunt disponibile pe pagina dedicată: http://scoala-de-fotografie.ro/academiacanon

Despre Canon Europe

Canon Europe este subsidiară regională pentru Canon Inc., reprezentată în 116 țări și având peste 13.500 de angajați în Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA). Fondată în 1937 și având ca principală țintă crearea celei mai bune camere foto pentru consumatori, pasiunea Canon pentru puterea imaginii acoperă acum mai multe segmente de piață, la ora actuală Canon fiind liderul mondial în soluții de imagine pentru business și larg consum. Soluțiile oferite includ produse precum camere foto digitale, camere SLR, obiective foto și mașini portabile de scanare cu raze X, până la imprimante de producție și pentru birou, toate beneficiind de o serie de servicii cu valoare adăugată. Canon investește masiv în cercetare și dezvoltare pentru a oferi cele mai inovative produse și servicii, pentru a rezolva nevoile creative ale clienților săi. De la fotografii amatori până la companii de tipar profesional, Canon permite fiecărui client să-și satisfacă pasiunea pentru imagine. Filosofia companiei Canon este Kyosei – "Trăim și lucrăm împreună pentru binele tuturor". În EMEA, Canon Europe este preocupată de reducerea impactului propriu asupra mediului înconjurător și își susține utilizatorii în demersul propriu prin utilizarea produselor, soluțIilor și serviciilor companiei. Canon a primit calificarea ISO 14001, prin recunoașterea standardului de talie mondială de management al mediului înconjurător.