
Capitalizarea SAP AG, liderul mondial pe piața de soluții software de business, a depășit la începutul acestei săptămâni pragul de 100 miliarde de dolari, după ce acțiunile companiei au înregistrat o creștere anuală de aproape 50%. Compania a marcat astfel una dintre cele mai bune evoluții bursiere din ultimii 5 ani. „SAP a înregistrat una dintre cele mai bune evoluții bursiere, iar rezultatele înregistrate în 2012 sunt printre cele mai impresionate cifre raportate de companiile din domeniul software din ultimul an. Încrederea investitorilor în acțiunile SAP este dată în primul rând de valoarea soluțiilor pe care le comercializăm", precizează Valentin Tomșa (foto), director general SAP România. Acțiunile SAP (NYSE: SAP) au atins luni, 14 ianuarie, un preț de 81,88 dolari/unitate, fapt ce a ridicat capitalizarea bursieră a companiei la peste 100 miliarde de dolari. Compania a înregistrat în ultimele 12 luni una dintre cele mai bune evoluții bursiere din ultimii 5 ani, după ce titlurile SAP au consemnat un avans anual de aproximativ 50%.
În ultimul an, SAP a înregistrat, de asemenea, una dintre cele mai bune evoluții bursiere și pe piața din Germania, devansând companii importante din domeniul industrial, construcțiilor sau farma, precum Siemens, BASF, Bayer. În prezent, capitalizarea companiei în euro se ridică la peste 75 de miliarde. În primele 9 luni din 2012, compania a raportat creșteri trimestriale record, de două cifre, iar cererea pentru noile soluții și inovații ale SAP a continuat să crească constant, analiștii fiind de părere că SAP se numără printre cele mai inovative companii ale momentului din industria software. Rezultate financiare anuale ale companiei vor fi anunțate miercuri, 23 ianuarie, 2013.





