.

Oracle Enterprise Manager 12c administrează puncte cheie din infrastructura de date a Large Hadron Collider, cel mai mare și cel mai puternic accelerator de particule din lume. Corporația Oracle a anunțat că CERN, Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară, unul din cele mai mari și respectate centre de cercetare științifică din lume, a ales Oracle Enterprise Manager 12c pentru a-și monitoriza și administra infrastructura Oracle, inclusiv aplicațiile, software-ul de interconectare (middleware), bazele de date și sistemele hardware. CERN administrează un sistem extins de baze de date, esențial pentru funcționarea laboratorului, acceleratoarelor de particule și detectoarelor, precum și pentru administrarea meta-datelor referitoare la experimentele realizate de Marele Accelerator de Hadroni din Elveția. Monitorizarea unor puncte cheie ale acestui sistem este sarcina principală a Oracle Enterprise Manager, care asigură eficiența infrastructurii de date a centrului de cercetare.

Cu ajutorul Oracle Enterprise Manager, laboratorul elvețian administrează peste 3000 de ținte (printre care peste 200 de Baze de Date Oracle, peste 50 de Clustere Reale de Aplicații Oracle și peste 200 de instanțe Oracle WebLogic Server), automatizează ciclul de viață și sarcinile de administrare a configurațiilor - cum ar fi verificarea politicilor de securitate - și asigură controlul parametrilor de funcționare și reglarea instalațiilor CERN.

Pentru a-și scala cu ușurință infrastructura, Centrul European de Cercetare Nucleară folosește un număr mare de servere obișnuite și exploatează tehnologiile de virtualizare. Oracle Enterprise Manager permite laboratorului să-și administreze eficient distribuirea serverelor fizice și virtuale.

CERN folosește de asemenea Oracle Enterprise Manager pentru a-și controla platforma middleware (software de interconectare), ceea ce permite furnizarea și implementarea mai rapidă și eficientă a mediilor de lucru Oracle WebLogic Suite. Acest lucru ajută laboratorul european să-și maximizeze resursele de administrare și de hardware.

Oracle Enterprise Manager joacă de asemenea un rol important în procesul de monitorizare a aplicațiilor specifice ale CERN.