.

Heroes of Tech, primul Summit global pe teme de tehnologie pusă în slujba societății din lume, este găzduit de organizația non-guvernamentală Code for Romania, a doua cea mai mare organizație de civic tech din lume și membră a Code for All, o rețea care cuprinde astăzi 20 de țări de pe 5 continente. „Code for All Global Summit este cel mai important eveniment din sfera civic tech din lume și una dintre puținele ocazii în care avem la aceași masă experți internaționali în tehnologie și în modurile în care ea ne poate ajuta să reconstruim societatea și să ne îmbunătățim viața. E o ocazie unică pentru România”, precizează Bogdan Ivănel, co-fondator Code for Romania.
 
Evenimentul, care se va desfășura în perioada 8 - 11 octombrie, a dedicat câte o zi principalelor preocupări ale organizațiilor și companiilor de tehnologie civică de pe glob, încercând ca prin grupuri de lucru, paneluri și workshop-uri să găsească soluții de creștere a comunității de inovatori civici de pe tot globul.
 
Pe parcursul acestui eveniment, alături de voluntari Code for All din toată lumea, vor fi prezenți invitați precum Tatiana Proskuryakova, Country Manager World Bank pentru România și Ungaria, Bianca Escalante, Senior Manager GitHub, Kasia Odrozek, Project Manager Mozilla, William Tyner, fellow National Geographic, Jennifer Pahlka, fondator Code for America, nominalizată de revista Wired ca fiind unul dintre cei 25 de oameni care au revoluționat lumea în ultimul sfert de secol.
 
Programul evenimentului este structurat astfel:
 
Ziua 1 – ”Forța tehnologiilor puse în slujba cetățenilor”
 
Dedicată workshop-urilor și grupurilor de lucru, această zi va aborda teme precum utilizarea eficientă a datelor sau crearea unor programe deschise special gândite pentru aplicații destinate uzului public. Cu exemple precum aplicația pentru monitorizarea alegerilor electorale din România sau cercetarea olandezilor de la Fundația pentru Cod Public din Amsterdam, ziua va aduce în prim-plan modul în care datele pot fi ”traduse” în informație relevantă pentru cetățeni.
 
Ziua 2 – ”Cum creștem impactul tehnologiilor civice”
 
O zi dinamică, în care sunt organizate panel-uri și sesiuni de lucru pe diferite domenii în care se construiesc aplicații sau alte soluții tehnologice de colaborare: combaterea dezinformării în general și a fenomenului ”fake news” în particular, explicarea legii pentru cetățeni, sprijinirea valorilor democratice, reducerea efectelor devastatoare ale dezastrelor naturale, protecția mediului etc.
 
Ziua 3 – ”Civic Tech în context global”
 
Ziua a treia este rezervată relației cu autoritățile, indiferent dacă vorbim de Uniunea Europeană, parteneriatele naționale sau locale. De la modul de conectare și identificare a problemelor care necesită soluții pentru cetățeni până la integrarea aplicațiilor în sistemele și procesele publice de lucru, sesiunile din această zi oferă o imagine de ansamblu asupra modului în care tehnologia și sistemele publice ar putea lucra împreună.
 
Ziua 4 – ”Cum dezvoltăm tehnologiile civice într-un mod sustenabil”
 
Conferința se încheie cu o zi marcată de sesiuni de lucru practice, cu teme care țin de dezvoltarea comunităților de voluntari civic tech: de la strategii de atragere de fonduri și planificare de resurse până la egalitatea de gen, comunicarea și promovarea inovației în acest domeniu.
 
Mai multe detalii despre eveniment, agendă și organizare sunt disponibile pe website-ul evenimentului aici sau pe pagina de Facebook, aici.    
 
 
Despre Code for Romania
 
Code for Romania a fost fondată în anul 2015 de Bogdan Ivănel, Doctor în Științe Juridice și cercetător, din dorința de a răspunde cu soluții reale impactului social devastator pe care l-a avut tragedia Colectiv asupra societății românești. Code for Romania este în prezent parte din Comitetul Executiv al Code for All, cea mai mare rețea de tehnologie civică din lume care numără astăzi peste 20 de țări, organizații formate din voluntari specialiști în IT, design sau științe sociale care inovează în domeniul problemelor sociale și sistemice din țări de pe tot globul. Code for Romania a creat printre altele și aplicația Monitorizare Vot, prima platformă din România care asigură monitorizare în timp real a alegerilor, aplicație adoptată acum și de alte state din lume, precum Polonia sau Mexic.