.

Din 13 mai până pe 15 mai se desfășoară Concursul Național ACADNET, organizat de Universitatea Politehnică București (UPB), sub egida Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Concursul Național ACADNET este o competiție menită să evalueze, prin probe teoretice și practice, competențele de configurare și depanare a calculatoarelor și a rețelelor de telecomunicații. Ca urmare a desfășurării unei faze locale și a unei faze județene la care au participat elevi din toate județele, în finală s au calificat cei mai buni 60 de elevi. Ei sunt însoțiți de 20 de profesori care i-au pregătit pentru acest concurs, aflat la a 4-a ediție. Toți elevii calificați în finală studiază cursurile Cisco Academy IT Essentials și CCNA Discovery. Anual, peste 14.000 de elevi și studenți din România se înscriu la cursurile Cisco Academy. Anul acesta, în peste 160 de țări, s-au înscris peste 1 milion de studenți.

Festivitatea de premiere va avea loc duminică, 15 mai, începând cu ora 9, în sala senatului din clădirea rectoratului. Primii 3 elevi premiați la clasele a XI-a și a XII-a, secțiunea Rețele Telecomunicații, vor reprezenta România la Concursul Internațional Networking Academy Games - NAG 2011 - Student Challenge, care se va desfășura în perioada 10-11 iunie 2011, în Romania, la Facultatea de Calculatoare a Universității Politehnice din București, în parteneriat cu Cisco.