
Cosmos Mobile, distribuitorul de produse GSM al companiei de telecom Cosmote extinde rețeaua de magazine de tip concept store în București, prin deschiderea unui nou magazin în AFI Palace Cotroceni. Noul concept store reprezintă cea de-a treia investiție a companiei în lanțul de magazine de tip concept store deschise până acum în București, prin inaugurarea magazinului din Plaza România în 2009 și prin deschiderea unui nou concept store în recent inauguratul mall Sun Plaza.
Cosmos Mobile a investit aproximativ 50.000 de euro pentru deschiderea noului magazin din AFI Palace Cotroceni, ca parte a unui total de peste 850.000 de euro investiți în ultimii 4 ani pentru dezvoltarea rețelei de retail GSM a companiei în România. Noul magazin funcționează sub brandul "4free" și a fost dezvoltat ca un concept store, cu spații de expunere personalizate și o prezentare combinată de produse speciale, gadget-uri și oferte variate de telecom pentru consumatori.
"Cosmos Mobile continuă să investească în rețeaua de retail, ca parte a programului de expansiune dezvoltat de companie în România, prin inaugurarea celui de-al treilea concept store deschis în București. În ceea ce privește rețeaua națională, Cosmos Mobile are în vedere deschiderea altor noi magazine până la finalul lui 2010, în locații strategice atât din București, cât și alte orașe importante din România. Principalul nostru obiectiv de dezvoltare este să ne diferențiem pe piața de retail de produse de telecomunicații din România atât prin deschiderea unor noi magazine, cât și prin oferte de produse telecom de tipul prepaid, distribuite prin intermediul unei rețele puternice și stabile", precizează Michalis Kontos, directorul general al Cosmos Mobile.
Cosmos Mobile este al doilea master agent pentru produsele de tip post-paid și cel mai performant distribuitor independent de produse prepaid ale companiei de telecom Cosmote, distribuind în același timp produse de tip pre-paid și ale celor mai importante companii de telecom precum Vodafone și Orange. În ultimii 5 ani, Cosmos Mobile a dezvoltat o rețea care include 7500 de centre de vânzare pentru produsele prepaid (POS), dintre care 6000 sunt vizitate lunar de reprezentanții companiei.
Cosmos Mobile a atins deja în primele luni 2010 o cotă de piață de 25% înregistrată pentru produsele prepaid ale companiei de telecomunicații Cosmote, în creștere față de aceași perioadă a anului trecut. Creșterea cotei de piață în acest an se bazează pe dezvoltarea unei oferte de produse de telecom personalizate și variate, atât prin intermediul unei rețele extinse de retail, cât și printr-un portofoliu de produse speciale distribuite în cadrul magazinelor de retail GSM.
Despre Cosmos Mobile
Cosmos Mobile, compania de retail în telecomunicații, a fost înființată în decembrie 2005, odată cu lansarea operațiunilor comerciale în România ale operatorului de telecom Cosmote. Cosmos Mobile dispune de o echipă formată din 50 de profesioniști foarte motivați și cu experiență. Rețeaua companiei include peste 30 de dealeri și 50 de magazine deschise în cele mai importante orașe din România. De asemenea, divizia de distribuție a produselor prepaid livrează, prin rețeaua de dealeri și prin rețeaua celor mai importanți distribuitori din România, către un număr de 7500 de centre de vânzare pentru produsele prepaid, dintre care 6000 sunt vizitate în mod regulat, în fiecare lună, de către reprezentanții companiei.





