
Andra Crețu, director general, WSI Internet Business Consulting:
Spre deosebire de un email-ul obișnuit, un video e-mail include opțiunea de video streaming, permițându-i astfel utilizatorului să creeze sau să răspundă cu un e-mail text și/sau video. Secvența video poate fi transmisă ușor și rapid, în multiple formate media. Fiecare cont de e-mail are un spațiu de stocare alocat, de până la 2GB, are un loc în care pot fi încărcate și gestionate mai multe secvențe video. De asemenea, îi oferă utilizatorului posibilitatea de a-și personaliza cu sigle și bannere e-mailul. În plus, vine cu opțiunea copy-paste video, astfel încât oricare din secvențele video salvate poate fi plasată pe un website extern, devenind produs de tip video-on-demand. Folosind video e-mailul, fișierul video nu este trimis ca fișier atașat, ci este stocat pe un server de streaming; cel care primește mesajul este direcționat către un URL, unde vizualizează secvența video.
Beneficiile video e-mailului cu streaming:
- Sporește eficiența comunicării
- Întărește brandul
- Induce satisfacție și credibilitate
- Fidelizează
- Generează trafic
- Reprezintă un puternic instrument de marketing întrucât oferă rezultate/rapoarte ușor de evaluat/analizat.
Video Streaming
'Streaming' se referă la faptul că fișierul se deschide și rulează în timp real, în timp ce se încarcă, spre deosebire de varianta în care utilizatorul așteaptă ca întregul fișier să se descarce înainte de a-l putea viziona/asculta.
Soluțiile WSI LIVE permit codarea, gestionarea și transmiterea mesajului video streaming pe platforme multiple și pe diferite echipamente și dispozitive. Designul de tip 'open' le permite clienților să-și personalizeze și să-și dezvolte sistemul în funcție de nevoi. WSI LIVE este o soluție broadcast, prin Internet. Este ușor de folosit, indiferent dacă faceți parte din audiență sau sunteți în spatele camerei video. LIVE îi oferă clientului posibilitatea de a-și transmite informația în timp real, sub formă audio/video sau sub forma prezentării online, folosind suport grafic de tip PowerPoint; de asemenea, clienții pot organiza sondaje LIVE și toate acestea fără o investiție suplimentară în echipamente speciale, ci bazându-se pe conexiunea Internet și având în spate tehnologie avansată de streaming.
WSI este o companie multinațională cu sediul central în Toronto-Canada, ce oferă soluții și strategii specializate de afaceri în mediu virtual pentru întreprinderi mici și mijlocii. Mai multe informații la www.wsipronet.ro.





