.

Samsung Electronics Co, Ltd., a anunțat că dispozitivele Samsung Knox au fost aprobate de Departamentul de Apărare din SUA (DoD) pentru a fi utilizate în rețele DoD. Agenția pentru Sisteme de Protecție a Informațiilor (DISA) din SUA a finalizat cu succes testarea dispozitivelor Samsung Knox. „Suntem încântați să anunțăm că Departamentul de Apărare SUA a aprobat dispozitivele Samsung Knox pentru a fi utilizate în rețele DoD. Această aprobare permite altor agenții guvernamentale și industrii reglementate, cum ar fi asistența medicală și serviciile financiare, să adopte smartphone-uri și tablete Samsung Galaxy. Acesta este un pas important pentru Samsung deoarece lucrăm pentru dezvoltarea relațiilor noastre în cadrul guvernului și al companiilor mari", precizeaza JK Shin (foto), președinte și CEO IT and Mobile Communications, Samsung Electronics.

Odată cu aprobarea oficială, dispozitivele echipate cu Samsung Knox, inclusiv smartphone-urile și tabletele, vor fi listate ca produse aprobate pentru a fi utilizate de către guvernul Statelor Unite și oficialii militari din rețelele DoD. Cerințele de securitate ale DoD pentru sistemele de operare mobile sunt unele dintre cele mai înalte standarde din lume, fiind pentru prima dată când acestea sunt îndeplinite de dispozitivele Android.

Samsung Galaxy S4, lansat recent la nivel internațional, este primul smartphone echipat cu Knox. Pe viitor, smartphone-urile premium și tabletele Samsung vor include Samsung Knox.

În plus față de aprobarea primită de la DoD, Samsung caută în mod activ certificări pentru dispozitivele Samsung Knox de la alte organe guvernamentale pe plan internațional, pentru ca smartphone-urile și tabletele Samsung să fie utilizate în rețelele guvernamentale din întreaga lume.

Despre Samsung Knox

Samsung Knox încorporează sistemul Security Enhancement (SE) '‹'‹pentru telefoane Android, dezvoltat de NSA (National Security Agency), precum și servicii de management de integritate implementate atât în hardware cât și în cadrul Android. Samsung Knox utilizează un puternic sistem de criptare și izolare pentru a proteja afacerea și informațiile critice împotriva scurgerilor de date și atacurilor malware. Ușoare și compatibile cu infrastructurile existente, cum ar fi MDM, VPN și servicii directoare, Samsung Knox oferă siguranță și confort pentru departamentele IT care doresc să permită angajaților să folosească dispozitivele personale în interes de serviciu.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. este lider mondial în tehnologie, oferind noi posibilități oamenilor de pretutindeni. Prin inovații și cercetări susținute, transformăm universul televizoarelor, smartphone-urilor, computerelor, imprimantelor, camerelor foto, produselor electrocasnice, sistemelor LTE, aparaturii medicale, semiconductorilor și al soluțiilor LED. Compania are 236.000 de angajați în 79 de țări și are vânzări anuale care depășesc 187,8 de miliarde de dolari. Vă rugăm să vizitați www.samsung.com pentru mai multe detalii.