Doar 12% dintre tinerii români cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani manifestă un nivel ridicat de angajament față de organizația în care lucrează, iar pentru aproape o jumătate echilibrul între muncă și viața personală reprezintă o problemă, potrivit unui studiu realizat de GfK.Studiul, realizat de GfK Custom Research pe baza răspunsurilor a peste 30.000 de angajați din 29 de țări, arată că tinerilor din toată lumea le lipsește angajamentul față de organizațiile în care lucrează și sunt cei mai afectați de presiunile pe care le percep la locul de muncă.
La nivel mondial, analizând două grupe de vârstă aflate la extreme, 21% dintre cei cu vârsta între 18 și 29 de ani au un nivel foarte ridicat de angajament față de organizație, față de 31% în rândul celor care au peste 60 de ani.
"Această distanță de 10 puncte procentuale între tinerii - care, la nivel global, sunt de obicei executanți - și cei care de multe ori se află în poziții superioare poate crea probleme reale pentru companii, pentru că există riscul diviziunilor la locul de muncă și al resentimentului între generații și poate îngreuna eforturile de a recruta, reține și motiva un flux adecvat de tineri talentați", precizează GfK, citat de Mediafax. România se poziționează în a doua parte a clasamentului global, tinerii dovedind un nivel mai scăzut de angajament, comparativ cu cei mai în vârstă.
Potrivit cercetării, în țări precum Macedonia (36%), Franța (32%) și Turcia (32%), aproape o treime dintre tinerii cu vârsta între 18 și 29 de ani au un nivel ridicat de angajament față de organizația în care lucrează, ceea ce înseamnă stabilitate și productivitate pentru companii.Pe de altă parte, în cealaltă extremă a clasamentului, Ungaria și Cehia (6% fiecare) și Serbia și Portugalia (7% fiecare) se confruntă cu o situație cu totul diferită.
"Retenția tinerilor talentați poate deveni problematică în aceste țări, pe măsură ce economiile lor vor începe din nou să crească", se precizează în studiu.În ceea ce privește presiunile de la job, 40% din tinerii din cele 29 de țări analizate sunt frecvent stresați la muncă, mai mulți decât în orice altă grupă de vârstă, iar aproape o treime (31%) se simt presați să lucreze multe ore pe zi. De asemenea, o treime dintre tinerii angajați (34%) sunt preocupați de faptul că nu au suficiente resurse pentru a putea munci eficient, față de 22% dintre angajații cu vârsta peste 60 de ani.
Astfel, din studiu reiese că pentru aproximativ 40% dintre tineri echilibrul între muncă și viața personală reprezintă o problemă. În același timp, o treime (32%) simt că presiunea la locul de muncă și stresul le afectează frecvent sănătatea – mai mulți cu cinci puncte procentuale decât angajații cu vârsta între 50 si 59 de ani și cu 10 puncte procentuale față de cei cu vârsta peste 60 de ani.În România comparația între generații în ceea ce privește sursele de stres la locul de muncă arată o situație diferită. Pe de o parte, ca și în celelalte țări, impactul locului de muncă asupra sănătății îi preocupă mai mult pe tinerii de 18-29 de ani (48%) decât pe cei cu vârsta peste 50 de ani (31%).
"Nivelul de stres este resimțit similar de cele două categorii de angajați. În același timp, echilibrul între muncă și viața personală este mai frecvent o problemă percepută de angajații în vârstă, 57% dintre cei care au peste 50 de ani au dificultăți la acest capitol, față de 46% dintre tinerii cu vârsta între 18 și 29 de ani", precizează GfK.Studiul GfK International Employee Engagement include opiniile a 30.556 adulți angajați, din 29 de țări, intervievați în perioada 8 februarie – 4 aprilie 2011.
GfK România, fondată în 1992, este parte a grupului GfK, una din cele mai mari organizații de cercetare de piață din lume. Grupul a fost înființat în 1934 și are în prezent mai mult de 150 de sucursale în 100 de țări de pe cinci continente.