
Premierul în execuție și ministru al educației, Emil Boc împreună cu ministrul comunicațiilor și societății informaționale, Gabriel Sandu, au semnat pe 23 octombrie, la sediul Ministerului Educației, 7 contracte în valoare de 165 mil lei în cadrul programului "Internet în școala ta". Prin aceste proiecte un număr de 2.302 școli, preponderent din mediul rural, vor beneficia de serviciul de Internet de mare viteză și bandă largă.
Finanțarea se va realiza în cadrul Axei 3 „Tehnologia Informației și Comunicațiilor pentru sectoarele privat și public" din Programul Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice" (POS CCE).
Cele 7 proiecte vor fi implementate de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării și pot fi considerate o continuare a unui proiect anterior al Ministerului Educației, care a urmărit dotarea fiecărei școli cu câte un laborator de informatică. Se urmărește conectarea școlilor la internet broadband, respectiv la rețeaua RoEduNet, participând astfel la dezvoltarea Rețelei pentru Educație și Cercetare din România la nivelul instituțiilor școlare din întreaga țară.
"Prin acest program se urmărește creșterea gradului de acces la internet în mediul rural de la 9,8% la 30%. În urma acestui proiect vor fi conectate la internet aproximativ 60% din unitățile de învățământ românești. Programul va aduce internet și calculatoare în peste 2.300 de școli, contribuind eficient la aplicarea Legii educației, la asigurarea egalității de șanse pentru copiii de la sate și cei de la orașe. Programul ne permite să punem pe internet programele școlare și resursele educaționale, cele mai bune lecții, aceasta ducând la o competiție între profesori, dar și între școli. Programul va fi realizat în aproximativ șase luni, astfel că, la începutul anului școlar 2010-2011, cele peste 2.300 de școli să fie conectate la internet", a spus Emil Boc.
„Internetul va fi asigurat în zona rurală prin fibră optică. Acest program va duce la conectarea la internet a 330 de școli din regiunea centrală, nord-estică, nord-vestică și sud-estică, a 357 de școli din zona de sud, a 325 din sud-vest și a 300 din vest și județul Ilfov", a adăugat ministrul interimar al Comunicațiilor, Gabriel Sandu.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea calității procesului de învățământ cu asigurarea respectării politicilor Uniunii Europene și ale legislației naționale în ceea ce privește principiul dezvoltării durabile și cel al egalității de șanse.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
- Creșterea numărului de elevi care utilizează TIC
- Creșterea numărului de profesori care utilizează TIC
- Creșterea numărului de unități școlare care beneficiază de conexiune la internet broadband
- Formarea competențelor aplicative de utilizare la personalul unităților școlare
- Consolidarea infrastructurii IT la nivelul unităților școlare
- Reducerea decalajului educațional dintre mediile rural – urban în domeniul TIC;
Conectarea școlilor la internet și colaborarea între acestea contribuie la atingerea unor standarde ridicate în educația fiecărui elev în parte dar și mărirea nivelului de informare, respectiv a profesionalismului profesorilor.
În acest context, accesul la internet reprezintă o soluție pentru această problemă, tehnologia informațiilor oferă școlilor un instrument important în învățarea elevilor să trăiască și să evolueze în societatea informațională.
Prin Strategia de la Lisabona este promovată o societate informațională inclusivă, echitabilă social și regional și care prin utilizarea TIC conduce la creșterea competitivității și a serviciilor publice.
Beneficiari direcți ai proiectelor vor fi 543.039 elevi ai școlilor adresate prin proiect și 47.246 cadre didactice angajate în școlile adresate prin proiect iar beneficiari indirecți vor fi părinți, comunitatea locală, 41de Inspectorate Școlare Județene, instituții și organizații relevante pentru activitatea unităților de învățământ dar și furnizorii de echipamente și servicii.





