
După lansarea de succes din 2013 a serviciului push-to-talk (PTT) în Statele Unite ale Americii, Ericsson și Kodiak Networks aduc serviciul PTT compatibil cu rețelele 4G și în Europa. Ericsson găzduiește platforma furnizata de Kodiak Networks în centrul de date european și se ocupă de operarea non-stop a acestei cu ajutorul Centrului Global de Servicii din România. „Acest serviciu s-a dovedit a fi foarte popular cu operatorii din SUA și clienții acestora, astfel încât suntem siguri că va avea parte de același succes și în Europa", precizează Luigi Migliaccio, Global Head of IT Managed Services, Ericsson. „Este singurul serviciu PTT capabil să susțină volumul de date generat de rețele 4G, fiind compatibil cu o gamă largă de terminale, inclusiv PC-uri, în timp oferă servicii de voce de cea mai bună calitate. Deoarece este conceput în cloud și dispune de toate capabilitățile oferite de centrele de date Ericsson și serviciilor de administrare a rețelelor, soluția PTT este ușor de implementat și poate fi folosită imediat de clienți".
Serviciul PTT este o soluție de apelare instant de ultimă generație cu funcționalități avansate, capabilități de gestionare centralizată online a contactelor și securitate – toate disponibile via rețele 4G LTE, 3G WCDMA/HSPA și rețele Wi-Fi. Cu ajutorul serviciilor PTT, utilizatorii pot avea asupra lor un singur dispozitiv mobil care să le permită să acceseze instant servicii de voce, date broadband, gestionarea forței de muncă și aplicații destinate productivității în teren. Serviciul PTT de la Ericsson și Kodiak încorporează tehnologie patentată de transmitere a vocii, permitându-le utilizatorilor să comunice instant cu audiențe mari doar prin atingerea unui buton, având astfel posibilitatea de a folosi telefoanele mobile asemeni unor stații de emisie-recepție
Mai mult decât atât, acesta este eficient din punct de vedere al costurilor, rapid și ușor de folosit. Este destinat în special organizațiilor cu forță de lucru mobilă – din domeniul construcțiilor, ospitalier, securității, petrolier, al utilităților, manufacturier, domeniul serviciilor de teren, educației și transporturilor.
Deoarece este un serviciu în cloud, operatorii vor putea să le ofere mereu clienților cea mai nouă versiune a serviciului PTT – fără a fi nevoiți să facă modificări costisitoare la infrastructura rețelei. Astfel, serviciul PTT este o soluție care va putea fi gestionată și actualizată în mod continuu din cloud.
„Cu ajutorul serviciului nostru, utilizatorii pot comunica to un public larg doar prin simpla atingere a unui buton, folosindu-se de orice rețea au la dispoziție – inclusiv rețele 4G LTE, 3G WCDMA/HSPA sau rețele Wi-Fi, iar Ericsson este partenerul ideal pentru a furniza funcționalitățile și beneficiile sporite ale serviciului PTT în Europa", a declarat Bruce Lawler, Co-founder and Chief Marketing Officer, Kodiak Networks.
Cea mai recentă versiune a serviciului PTT oferă funcționalități de criptare a vocii și semnalului, un sistem de prioritizare a apelurilor, posibilitatea de a administra online conturile corporate, o consolă integrată de dispecerat și capacitatea de a adăuga sau înlocui stațiile PMR (Private Mobile Radio).
În perioada 24-27 februarie, Ericsson va fi prezent la Mobile World Congress 2014 în Barcelona, unul dintre cele mai importante târguri de tehnologie mobile din lume. Vă invităm să urmăriți website-ul: http://www.ericsson.com/mwc2014/ pentru a afla mai multe despre lansările și prezentările susținute de Ericsson în cadrul târgului. De asemenea, vă așteptăm și la standul companiei care se va afla pe toată perioada târgului în Hall 2, la numărul 2S60.
Despre Kodiak Networks, Inc.
Kodiak Networks este una dintre cele mai inovatoate companii din domeniul tehnologiei wireless ce dezvoltă aplicații integrate dedicate productivității în companii pentru operatorii mobili. În prezent, Kodiak este lider în materie de rețele PTT, fiind prezent în SUA și Europa pentru operatori ca AT&T, Bell Canada și Telefónica. Pentru mai multe informații, vă rugăm accesați website-ul: http://www.kodiaknetworks.com/
Despre Ericsson
Puteți descărca imagini la rezoluție înaltă și video de calitate la www.ericsson.com/press.
Ericsson este cel mai important furnizor de tehnologie și servicii de comunicații din lume. Noi transformăm în realitate Societatea Permanent Conectată prin soluții eficiente, disponibile în timp real, care ne ajută să studiem, să lucrăm și să trăim mai liber în societăți sustenabile.
Portofoliul companiei include servicii, software și infrastructură IT&C pentru operatori telecom, precum și pentru alte industrii. În acest moment, rețelele Ericsson susțin peste 40% din traficul mobil din toată lumea și deservesc, împreună, peste 2,5 miliarde de abonați.
Ericsson este prezent în 180 de țări și numără peste 110.000 de angajați la nivel mondial. Fondată în 1876, compania are sediul în Stockholm, Suedia. În 2013, compania a înregistrat venituri în valoare totală de 34,9 miliarde USD (227,4 miliarde coroane suedeze). Ericsson este listată la Bursa Nordică OMX din Stockolm și pe NASDAQ din New York.





