
Sistemele informatice livrate în regim SaaS (Software as a Service) presupun accesarea online a datelor, de pe orice stație, conform politicilor de securitate. Dacă până recent implementarea unui ERP era condiționată de servere și mentenanță IT dedicate, acum aceste costuri sunt eliminate, compania plătind doar un abonament lunar de utilizare a sistemului.
Apariția sistemelor în regim SaaS deschide accesul la sisteme informatice mature pentru mai bine de jumătate dintre companiile din mediul privat. Conform unui studiu realizat de Senior Software la începutul lunii mai pe companii de distribuție și producție locale cu peste 1 mil. EURO cifra de afaceri, 66% dintre respondenți au menționat că nu au un departament IT. La acest studiu au participat directori generali, directori financiari și administratori din 420 de companii de producție și distribuție la nivel național. Doar 34% dintre companii au menționat că au un departament IT intern sau externalizat.
„Vechiul model de management, rigid, cu strategii și investiții pe termen lung, nu mai produce efecte într-un mediu care se schimbă de la o zi la alta. Companiile, mari sau mici, au în egală măsură nevoie de sisteme informatice pentru a-și alinia afacerile la noua realitate economică. Pentru companiile mici însă, exploatarea investiției este mai grea, în special dacă nu au departament IT. Sistemele SaaS deschid accesul acestor companii la sisteme informatice mature, testate, recunoscute la nivel național", precizează Daniel Toma (foto), Director General Senior Software.
Companiile care implementează un ERP sunt adeseori cele care aveau deja o infrastructură hardware bine pusă la punct, care să permită funcționarea softului în cei mai buni parametri. În schimb, pentru companiile care nu aveau deja un departament IT, costurile de infrastructură ajungeau să tripleze bugetul de implementare.
Astăzi, implementarea sistemelor în regim SaaS (Software as a Service) aduce beneficii imediate utilizatorilor:
- Nu se plătesc licențe pentru sistemul ERP;
- Nu este nevoie de infrastructură hardware și software de tip server;
- Nu este nevoie de mentenanță IT dedicată pentru serverele pe care este instalat sistemul informatic;
- Crește autonomia de utilizare, sistemul fiind operat online din orice locație;
- Utilizatorii se bucură de toate avantajele operaționale sau decizionale legate de accesul la date de ultim moment, pe bază de drepturi de acces individuale.
- Departamentele sunt puse în fața unui mod de lucru integrat, anulându-se în acest fel timpii pierduți cu replicarea datelor sau cu introducerea repetitivă a acestora în mai multe sisteme.
Senior Software este compania care a venit cu prima ofertă de ERP în regim SaaS pe piața locală. Senior Software a lansat luna aceasta, în premieră pentru România, o soluție de analiză în regim SaaS, SeniorVisualBI. Ambele soluții pot fi accesate în baza unui abonament lunar.
„Sistemele de tip ERP și BI trebuie să permită o mai bună organizare a companiilor, astfel încât managerii să reacționeze rapid și să anticipeze la timp oportunitățile din piață pe baza informațiilor obținute în timp real. Implementarea unui sistem informatic în regim SaaS (sau Online), are două beneficii cheie pentru noul model de afaceri: exploatarea rapidă a investiției și costuri inițiale reduse", precizează Lori Haiducescu, Director de Operațiuni Senior Software.
Comercializarea SeniorVisualBI și SeniorERP Online reprezintă o primă inițiativă în piața locală de a oferi sisteme de management integrate în regim SaaS.
„Un ERP implică o mai bună organizare, vizibilitate în timp real asupra tuturor activelor firmei și implicit, permite luarea de decizii în timp util, fără să aștepți niște situații la câteva luni. Disponibilitatea SeniorERP Online ne-a ajutat să accesăm un sistem complex, încadrându-ne într-un buget modest. Am externalizat o serie de cheltuieli care ar fi triplat costul investiției într-un ERP", precizează Cristiana Alexandru, Director Financiar Sea Bell Trading, una dintre primele companii care au implementat SeniorERP Online.
Despre SeniorERP
SeniorERP este sistemul de tip Enterprise Resource Planning #1 calitate-preț pentru managementul integrat al proceselor de distribuție, producție, servicii.
Datorită tehnologiei de ultimă generație integrată în sistem, SeniorERP are o formulă de licențiere flexibilă: SeniorERP Express (licențe gratuite până la 5 utilizatori), SeniorERP Online (SAAS- abonament lunar de 69 EURO/utilizator), SeniorERP Enterprise.
Despre Senior Software
Înființat în 2003, Senior Software este unul dintre cei mai inovativi jucători pe piața sistemelor software de management al afacerilor. Companie având capital integral românesc, Senior Software dezvoltă și implementează sisteme informatice de ultimă generație, specializate pe verticale de piață, SeniorERP și SenioCRM.
Senior Software este Microsoft Gold Certified Partner și deține certificare Microsoft pentru SeniorERP în conformitate cu cerințele Microsoft Windows Server, Web Services și .NET Framework.
Senior Software este certificată conform standardelor ISO 9001:2000 pentru sistemul de management al calității. Implementarea standardelor ISO pentru managementul calității a avut ca scop principal definirea unor procese și obiective măsurabile și garantarea replicării calității la standarde înalte în orice activitate desfășurată pentru clienții companiei.
Printre clienții Senior Software se numără:
LLK Lubricants România, UPS România, Regency Company, Phoenix Contact, Rocast, Side Grup, General Parmafood, Fidelio Farm, Apollo Mod Distribution, Koelner România, Velfina, Dinamic 92 Distribution, S&D Pharma, Immergas România, V-Tarus/Farmaceutica Remedia, Mediarom/Wunder Baum, Eximod/Pneumatic, Hofigal, Biochefarm, Mirano International, KG Rulmenti, Rosims Invest, Felder Gruppe, Vitap Echipamente, Sea-Bell Trading, Ficosota Sintez România, General Industry, Sentia, Avico International etc.





