Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) a demarat pe 16 iunie la Târgoviște campania de promovare a facilităților acordate prin proiectul național „Dezvoltarea și implementarea unui program - pilot integrat pentru creșterea accesului la învățământul superior pentru persoane cu dizabilități". Evenimentul a avut loc la Universitatea Valahia din Târgoviște, una dintre universitățile partenere în proiect, alături de Universitatea Dunărea de Jos din Galați, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, The Red Point, Gold Agama Consulting și Uniunea Națională a Studenților din România. „Proiectul este unic pentru mediul universitar românesc și de aceea ne dorim să promovăm cât mai bine către toți viitorii studenți, părinții, consilierii și îndrumătorii lor. Din nou facem apel și la asociațiile de profil, organizațiile non-guvernamentale și la toți cei care sprijină persoanele cu dizabilități să ne susțină în promovarea și implementarea cu succes a acestui proiect", precizeaza Andrei Linu, manager de proiect MECTS.
Acest proiect este cofinanțat din Fondul Social European prin intermediul Programului Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, 2007-2013, și se înscrie pe Axa prioritară 1 – „Educația și formarea profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere", Domeniul Major de Intervenție: 1.2 - „Calitate în învățământul superior".
„Facilitățile oferite prin proiectul «Educație universitară pentru persoane cu dizabilități» implică programe de învățare adaptate, mentori special pregătiți, burse acordate de minister, scutirea de la plata taxei de admitere, instrumente IT dedicate și reducerea cu 50% a taxei de cămin. Ne dorim să ajutăm cu cât mai multe facilități studenții care se înscriu în acest proiect special pentru a demonstra faptul că poți avea o viață normală chiar și atunci când te confrunți cu anumite dizabilități. Sperăm că noi, la Târgoviște, vom reuși să extindem facilitățile acordate cu alte condiții care să susțină integrarea în învățământul universitar a studenților cu dizabilități", precizeaza prof. univ. dr. Dorina Tănăsescu, reprezentantul Universității Valahia din Târgoviște.
Obiectivul proiectului este crearea de oportunități pentru îmbunătățirea accesului la educație în cadrul învățământului superior de nivel licență și master, prin dezvoltarea și implementarea unui program-pilot integrat pentru asistarea persoanelor cu dizabilități. Acest program pilot va fi implementat, pentru început, în cele trei universități partenere în proiect. Proiectul va contribui la creșterea nivelului de calificare și la îmbunătățirea competențelor studenților și tinerilor absolvenți, promovându-se în acest sens o abordare inovativă cu ajutorul instrumentelor IT. Se urmărește, totodată, și creșterea calității și relevanței programelor de studii universitare pentru integrarea studenților pe piața muncii, ca efect pe termen lung.