
Intel Corporation a lansat o nouă gamă de procesoare dedicată serverelor. Procesoarele sunt dotate cu noi caracteristici de securitate, fiabilitate și performanță, menite să accelereze lucrul cu cele mai importante aplicații ale unei companii (mission-critical computing) și să ajute departamentele de IT să gestioneze un volum mare de date. "Intel schimbă de mai bine de zece ani modelul de dezvoltare al serverelor mission-critical, iar astăzi am realizat un nou punct de referință. Performanța noilor procesoare Intel Xeon E7 este una foarte mare și asigură securitatea datelor, fiind în același timp produse fiabile și eficiente din punct de vedere energetic. Oportunitățile oferite de această nouă arhitectură de procesor nu au precedent în istoria companiei Intel. Momentele în care departamentele de IT sunt forțate să cumpere echipamente scumpe și arhitecturi RISC pentru cele mai importante aplicații ale companiei se apropie de sfârșit", precizează Kirk Skaugen (foto), vice president și general manager al Grupului Intel Data Center.
Noile Intel Xeon E7-8800/4800/2800 sunt construite pe baza generațiilor anterioare de procesoare dedicate serverelor, cu scopul de a seta un nou standard în lucrul cu aplicațiile de computing de înaltă performanță, inclusiv business intelligence, analiză a datelor în timp real și virtualizare. Noile procesoare conțin, de asemenea, tehnologii avansate de securitate, asigurând astfel integritatea datelor.
Bazându-se pe tehnologia de producere pe 32 nm, noile procesoare Intel Xeon au până la 10 nuclee, dețin tehnologia Intel Hyper-Threading și oferă o performanță cu 40% mai mare, comparativ cu seria de procesoare anterioară, Intel Xeon 7500. În același timp, noile procesoare dețin o tehnologie de economisire a energiei, care reduce consumul procesorului atunci când sistemul este în mod idle. Începând de azi, peste 35 de modele de sisteme bazate pe gama de procesoare Intel Xeon E7 sunt așteptate să fie vândute în lume.
Eficiență energetică și noi recorduri
Noua gamă conține 18 noi procesoare, pentru servere cu două, patru, opt și chiar 256 de socket-uri. Până acum, noile procesoare au stabilit peste 12 recorduri mondiale în materie de performanță. Îmbunătățirea performanței cu 40% conduce la lucrul mult mai eficient cu aplicații care au nevoie de o viteză de calcul mare.
De asemenea, comparativ cu generația anterioară, performanța noilor procesoare în lucrul cu aplicații virtuale3 a crescut cu 25%.
Managerii de IT care doresc să fie eficienți din punct de vedere economic pot înlocui 18 servere cu procesoare Intel Core2 cu un singur server cu procesor Xeon E7. Pentru a fi eficiente energetic, noile procesoare conțin tehnologia Intel Intelligent Power, care reduce consumul chip-ului în mod idle, oferind în același timp capabilități de power management.
Dorind să extindă aria de adresabilitate, pornind de la servere care lucrează cu software-uri care afișează schimbările climatice și terminând cu servere dedicate analizelor de business, Intel oferă 10 versiuni de chip-uri cu 10 nuclee, cele mai puternice fiind E7-8870, E7-4870 și E7-2870, toate cele trei modele având o frecvență de 2,4Ghz și un TDP de 130W.
Compania a anunțat de asemenea o versiune de chip care oferă o performanță sporită, și care este în același timp eficient energetic, și o versiune optimizată la nivel de frecvență. Modelul cu 10 nuclee E7-8867L are o frecvență de 2,13Ghz și un TDP de 150W, în timp ce modelul cu 8 nuclee E7-8837 atinge o frecvență de 2,67Ghz și un TDP de 130W.
Noua gamă de procesoare Intel Xeon E7 suportă 2 terra de memorie într-un sistem cu patru socket-uri. Majoritatea procesoarelor conțin tehnologiile Intel® Turbo Boost, Intel Hyper-Threading și Intel® Virtualization (VT), care pot mări performanțele și îmbunătăți multitaskingul.
Fiabilitate și noi funcții de securitate
Noile instrucțiuni Intel® Advanced Encryption Standard (AES-NI) permit sistemului să cripteze și să decripteze rapid date, în timp ce tehnologia Intel® Trusted Execution (Intel TXT) creează o platformă securizată de boot care protejează aplicațiile instalate.
Împreună, aceste caracteristici de securitate îmbunătățesc fiabilitatea mediilor virtualizate lansate, migrate sau idle, oferind de asemenea o mai bună performanță și funcționalitate.
Suport extensiv pentru industrie
Începând de azi, producătorii de servere sunt așteptați să anunțe 35 de modele bazate pe noua gamă de procesoare Xeon E7. Printre acești producători se numără Bull*, Cisco*, Cray*, Dawning*, Dell*, Fujitsu*, Hitachi*, HP*, Huawei*, IBM*, Inspur*, Lenovo*, NEC*, Oracle*, PowerLeader*, Quanta*, SGI*, Supermicro* și Unisys*.
De asemenea, un număr mare de producători de software susțin noua gamă de procesoare. Printre aceștia se numără IBM*, Microsoft*, Oracle*, Red Hat*, SAP AG* și VMware*.
Servere ideale pentru business-urile mici
Intel a anunțat gama de procesoare Intel® Xeon® E3-1200 dedicată serverelor entry-level. Cu 30% mai performantă decât generația anterioară, gama de procesoare Xeon E3-1200 este mai rapidă și oferă o fiabilitate mai mare.
Noul procesor deține suport pentru Error Correcting Code, sistem ce asigură o fiabilitate sporită și care previne downtime-ul. Mai mult, mulțumită Intel AES-NI și Intel TXT, noua gamă de procesoare E3-1200 asigură integritatea datelor.
Lansarea vine la scurt timp după anunțul cu privire la noile procesoare E3-1260L și E3-1220L, adresate micro-serverelor, și E3-1200, dedicate stațiilor de lucru.





