
Vodafone România a anunțat pe 30 ianuarie rezultatele campaniei de caritate 'Fă un copil fericit!'
În perioada 12 - 31 decembrie 2006, 85651 clienți Vodafone au trimis câte un mesaj gratuit, la 244.
Vodafone România donează câte un dolar pentru fiecare mesaj trimis de clienții săi, în cadrul campaniei 'Fă un copil fericit!', și completează această sumă până la valoarea de 1 mil. USD, pentru susținerea de programe în beneficiul copiilor.
'Dorim să le mulțumim tuturor clienților noștri care au participat la această campanie, contribuind, printr-un gest simbolic, la susținerea unei cauze sociale importante. Pentru a răspunde nevoilor mari ale comunității, am decis să majorăm fondurile campaniei până la suma de 1 mil. de dolari. Programele vor fi susținute prin Fundația Vodafone România și vor acoperi câteva direcții mari, precum: asistență medicală pentru copii, prevenirea abandonului școlar și familial, programe de educație pentru copii cu nevoi speciale. Fundația Vodafone România dorește, și prin această campanie, să fie consecventă misiunii sale, de a îmbunătăți condițiile de viața ale oamenilor dezavantajați, în special copii și bătrâni, prin programe ce vin în sprijinul comunității' declară Liliana Solomon (foto), CEO Vodafone România.
Cea mai mare parte a fondurilor '“ 600000 USD '“ va fi alocată programelor de asistență medicală pentru copii, inclusiv dotarea cu echipamente medicale, prin Fundația Vodafone România. Până la sfârșitul lunii februarie, Fundația invita ONG-urile și alte instituții să trimită propuneri de proiecte adecvate la Fundatia.Vodafone_ro@vodafone.com. Proiectele vor fi selecționate de Consiliul de Administrație al Fundației, conform criteriilor generale de evaluare, care pot fi consultate la adresa: http://www.vodafone.ro/despre-vodafone/fundatia-vodafone/criterii-de-evaluare-pentru-acordarea-finantarii.html.
Alte proiecte în beneficiul copiilor, în valoare totala de 400000 USD, vor fi susținute de Fundația Vodafone România, pe parcursul acestui an și se vor concentra pe direcții precum: prevenirea abandonului școlar și familial, programe educaționale pentru copiii cu nevoi speciale (HIV, autism, handicap):
- Campanie națională de 'Educație prin teatru', desfășurată în școli și licee din 14 orașe, pentru dezvoltarea în rândul tinerilor a unui comportament social responsabil; program dezvoltat în colaborare cu Fundația 'Chance for Life'; suma alocată: 103000 USD;
- Centrul de zi 'Steluța', din București, destinat copiilor și tinerilor defavorizați, având drept scop prevenirea abandonului familial și scolar, a vagabondajului și abuzului asupra copilului; proiect derulat în colaborare cu Asociația Sf. Stelian; suma alocată: 81000 USD;
- finanțarea unor școli și grădinițe sociale în Sibiu și Craiova, cu scopul de a facilita accesul la educație pentru copiii provenind din familii dezavantajate; proiect derulat împreună cu Fundația Edelweiss; suma alocată: 77000 USD;
- finanțarea Centrului 'Speranța pentru mâine', din comuna Greaca, județul Giurgiu, care oferă adăpost și asistență copiilor abandonați; proiect derulat în colaborare cu Asociația Sf. Stelian; suma alocată: 54000 USD;
- 'Să păstrăm copiii și părinții împreună', pentru prevenirea abandonului în maternități; proiect derulat în colaborare cu Fundația Bethany, în Iași și Timișoara; valoarea proiectului: 40000 USD;
- Centrul 'Speranța pentru azi' din București, în beneficiul unui grup de 12 copii seropozitivi instituționalizați în Centrul de plasament 'Vidra' (județul Ilfov); proiect dezvoltat în colaborare cu Fundația 'Chance for Life'; suma alocată: 23000 USD;
- finanțarea unor centre de zi și grădinițe în București, pentru prevenirea abandonului familial, în colaborare cu Asociația 'O familie pentru fiecare'; suma alocată: 12000 USD;
- Centrul de zi pentru copiii cu autism din București, în colaborare cu Asociația 'Horia Motoi'; suma alocată: 10000 USD;
Fundația Vodafone România este o organizație românească non-guvernamentală cu statut caritabil, distinctă de operațiunile comerciale ale Companiei. Activitatea Fundației Vodafone România este finanțată de către Companie, printr-un buget anual. În plus, angajații Vodafone România contribuie voluntar, prin donații lunare din salariu, la care se adaugă donațiile anuale din partea Fundației Grupului Vodafone.





