.

GOLIAT, primul microsatelit artificial românesc trimis în spațiu în cadrul unui program al Agenției Spațiale Românești (ROSA) va fi lansat de Agenția Spațială Europeană (ESA) pe 9 februarie, de la o bază din Guyana Franceză, informează Mediafax. Lansarea pe orbită a microsatelitului românesc GOLIAT va fi efectuată cu primul zbor al noii rachete europene VEGA și este prevăzută pentru 9 februarie. Satelitul a efectuat testele funcționale și în prezent este integrat pe lansator împreună cu alți șapte sateliți, la centrul spațial al ESA din Guyana Franceză.

GOLIAT - un satelit în formă de cub cu latura de 10 centimetri și o greutate de un kilogram - a fost conceput și dezvoltat de ROSA, în colaborare cu Institutul de Științe Spațiale, între 2005 și 2007.

Misiunea GOLIAT are un caracter educațional și experimental, acesta fiind primul microsatelit artificial românesc lansat în spațiu din cadrul unui program al ROSA.

În ianuarie anul trecut, a fost semnat acordul de aderare a României la Convenția Agenției Spațiale Europene.

Agenția Spațiala Europeană este o organizație interguvernamentală fondată în 1975, având 18 state membre (16 din UE, plus Elveția și Norvegia). Dintre țările fostului Pact de la Varșovia, România este a doua admisă ca membru, după Cehia. ESA este considerată cea mai importantă organizație interguvernamentala europeană cu caracter științific și tehnologic și cu rol important în domeniul securității.

România a încheiat primul Acord cu ESA în 1992, care a fost ratificat prin Legea nr. 40/1993, fiind urmat de alt acord în anul 1999. Începând cu 2006, România a fost Stat European Cooperant al ESA.

Statutul de stat membru cu drepturi depline al ESA permite accesul organizațiilor din România la toate programele derulate, aceasta constituind un important transfer de tehnologie.

Agenția Spațială Română a fost înființată în 1991 și reorganizată printr-o Hotărâre a Guvernului în 1995 ca instituție publică finanțată integral extrabugetar în sistemul Ministerului Cercetării și Tehnologiei (în prezent Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului). ROSA este coordonatorul la nivel național al activităților din domeniul spațial.

Misiunea principală a Agenției Spațiale Române este promovarea și coordonarea dezvoltării în domeniu și reprezentarea Guvernului în programele de cooperare internațională. Agenția este autorizată să înființeze centre de cercetare și dezvoltare orientate în funcție de obiectivele Programului Spațial Național. Agenția desfășoară propriile proiecte de cercetare științifică și dezvoltare.