.

Google anunță lansarea Google Engage în România, un program gratuit, conceput pentru pregătirea și sprijinirea agențiilor din mediul online: companii de publicitate online, agenții full-service, webmasteri, designeri și dezvoltatori web, consultanți SEO sau SEM.

Prin programul Google Engage, participanții vor primi acces gratuit la resurse educaționale pentru a-și crește atât propria afacere, cât și afacerile clienților. Programul include sesiuni de training privind publicitatea online, materiale promoționale, precum și cupoane AdWords gratuite, în valoare de 250 RON fiecare, care pot fi folosite pentru atragerea de noi clienți. Prin înscrierea în program, agențiile au totodată acces gratuit la certificare Google AdWords, putând deveni "Google Certified Partner".

"Lansăm Google Engage în România pentru că vrem să sprijinim ecosistemul online local să se dezvolte. Prin acest program ne propunem să ajutăm agențiile specializate să se conecteze cu companiile mici și mijlocii din țară care au nevoie de suport pentru promovarea online", precizează Dan Bulucea, Country Manager, Google România.

"Am creat deja un website dedicat programului și vom organiza o serie de evenimente Engage despre folosirea celor mai eficiente mijloace de advertising. Evenimentul de lansare va avea loc miercuri, 2 noiembrie, și cu această ocazie invităm toate agențiile de profil să se înscrie în program", spune Rareș Rusu, Marketing Manager, Google România.

Primul eveniment Engage are loc miercuri, 2 noiembrie 2011, și este organizat de echipa Google România, având ca invitați experți Google și agenții din alte țări în care programul a avut deja succes. Agențiile care doresc să participe și să se înscrie în program pot aplica online pe pagina Google Engage România.

https://google-engage.appspot.com/ro.