
Un nou studiu global IBM prezintă cele mai importante provocări cu care se confruntă circa trei sferturi din persoanele aflate pe poziția de CFO în cadrul IMM-urilor din întreaga lume: nevoia de a lua decizii mai rapide și presiunea resimțită la nivel de reducere a costurilor. Studiul arată de asemenea faptul că directorii financiari sunt de părere că presiunea pe care o resimt se va intensifica în următorii trei ani. Totodată, mai mult de jumătate dintre aceștia consideră că trebuie realizate schimbări esențiale în cadrul organizațiilor din care fac parte pentru a răspunde acestor provocări.
În mod frecvent, directorii financiari ai IMM-urilor iau parte la discuțiile ce vizează aspecte referitoare la cerere și ofertă/preț, la schimbările ce survin în cadrul modelului de afaceri, la strategia informațională și alocarea resurselor. În plus, peste 75% susțin faptul că dețin un rol decizional în cadrul companiei. În ciuda acestui rol decizional, cea mai mare parte a persoanelor chestionate au semnalat un decalaj semnificativ între importanța unor elemente ce se regăsesc în cadrul agendei directorilor financiari și eficiența în execuție. Cele mai mari decalaje au fost semnalate în procesul de integrare a informațiilor (32%), dezvoltarea abilităților (28%), consilierea cu privire la strategia organizației (27%) și gestionarea și diminuarea riscurilor în cadrul companiei (24%).
"Directorii financiari din cadrul IMM-urilor și departamentele lor financiare au un rol decizional din ce în ce mai important în cadrul organizației. Este deosebit de important pentru acești CFO să fie capabili să contribuie cu informații vitale de ordin financiar și să sugereze strategii care vor ajuta la dezvoltarea companiei", precizează Marc Dupaquier (foto), General Manager - Midmarket, IBM.
Provocări
Deși concluziile studiului indică faptul că persoanele aflate pe poziția de CFO joacă un rol din ce în ce mai important în luarea unor decizii de ordin operațional și strategic într-un timp scurt, directorii financiari se confruntă totuși cu o serie de provocări.
· Peste 40% din companii realizează evidențele financiare în mod manual
· Departamentele financiare alocă peste 50% din timpul de lucru cu activități care vizează tranzacții
· 50% resimt lipsa unei platforme comune de planificare; 36% resimt lipsa unei platforme de raportare
· Circa 60% dintre managerii financiari nu sunt mulțumiți de capacitatea de planificare operațională și previziune
· 47% dintre aceștia au rezultate între satisfăcător și slab în ceea ce privește anticiparea influenței unor factori externi asupra organizației
"Value Integrators" / Integratorii de Valoare
O categorie de CFO numită "Value Integrators" / "Integratori de Valoare" s-a remarcat prin rezultate deosebite comparativ cu ceilalți manageri financiari prin stimularea a două elemente esențiale în cadrul organizațiilor lor:
· Eficiența financiară- modul de abordare a procesului decizional în cadrul organizației;
· Perspectiva de business - nivelul de maturitate în zona financiară în ceea ce privește tehnologia și competențele analitice necesare pentru realizarea optimizării și planificării de business precum și furnizarea de noi perspective strategice.
"Valoarea" exprimă contribuția departamentului financiar în cadrul managementului organizatiei, în timp ce "Integratorul" exprimă importanța pe care o acordă standardizării și integrării informațiilor și proceselor. "Integratorii de valoare" au găsit o modalitate de a se remarca în cadrul acestui climat economic nesigur. Studiul arată faptul că îmbunătățirea proceselor și a modului de standardizare a datelor, integrarea informațiilor și implementarea aplicațiilor de business analytics sunt elemente cheie care permit o mai bună perspectivă de business și un management îmbunătățit al riscului. Firmele de mărime medie sunt conștiente de importanța acestor capabilități. De exemplu, raportul 2009 Global CIO Study a arătat faptul că 86% dintre directorii financiari din cadrul firmelor mijlocii au identificat aplicațiile de business intelligence și instrumentele de analiză – care oferă posibilitatea de a analiza informații din cadrul unor volume mari de date și de a extrage concluzii pe baza cărora se poate acționa – ca fiind o tehnologie de top pentru îmbunătățirea competitivității în cursul următorilor cinci ani.
Despre raportul Global CFO Study
Concluziile acestui raport se bazează pe un sondaj efectuat în primăvara și vara anului 2009 de către IBM Global Business Services și IBM Institute for Business Value (IBV). Peste 1900 de persoane aflate în poziția de Chief Financiar Officer și directori financiari din 81 de țări și 35 domenii industriale au participat la acest studiu. Dintre aceștia, 445 participanți proveneau de la companii de mărime mijlocie definite ca fiind companii cu venituri anuale de mai puțin de 500 milioane dolari. Acești lideri au luat parte la interviuri structurate sau sondaje online, concepute pentru a reuni opiniile profesioniștilor care activează în domeniul financiar și viziunea pe care aceștia o au în ceea ce privește performanța, riscurile și activitatea de management.





