.

Google marchează pe 8 iulie cea de-a 66-a aniversare a incidentului OZN de la Roswell, când se presupune că un OZN s-a prăbușit în statul New Mexico. Noul logo al Google - reprezentat sub forma unui joc animat - este unul interactiv și prezintă un extraterestru care aterizează pe Pământ într-un OZN. Extraterestrul poate fi direcționat cu ajutorul cursorului prin ferma de la Roswell pentru a recupera părțile care îi compun OZN-ul. După ce recuperează elementele componente ale OZN-ului, extraterestrul părăsește Pământul. Pe 8 iulie 1947, Roswell Army Air Field, biroul de informații publice din Roswell, a emis un comunicat de presă în care a precizat că personalul din compania 509th Bomb Group a recuperat o farfurie zburătoare prăbușită în apropiere de o fermă din Roswell, ceea ce a mărit interesul presei pentru acest subiect.

În incidentul OZN de la Roswell se presupune că s-au recuperat resturi extraterestre, inclusiv cadavre extraterestre, de la un obiect neidentificat care s-a prăbușit în apropiere de Roswell, statul New Mexico, SUA. De la sfârșitul anilor 1970, incidentul a fost subiectul unor controverse intense și al unor teorii ale conspirației cu privire la natura reală a obiectului care s-a prăbușit, conform Wikipedia.

Armata americană a susținut întotdeauna că în acest loc s-a prăbușit un balon de cercetare top secret. Cu toate acestea, mulți susținători ai teoriei OZN-urilor spun că, de fapt, o navă extraterestră s-a prăbușit și câteva cadavre au fost recuperate și că apoi militarii au început o operațiune de mușamalizare. Incidentul s-a transformat într-un fenomen foarte cunoscut în cultura populară, ceea ce face ca numele Roswell să fie sinonim cu OZN-urile. Este, de altfel, pe primul loc într-un top al incidentelor cele mai mediatizate și controversate despre un presupus OZN.

În 2008, Edgar Mitchell, unul dintre reputații astronauți care au luat parte la misiunea Apollo 14, a declarat într-un interviu pentru postul de radio american Kerrang! că extratereștrii au contactat Pământul de mai multe ori, dar că NASA a ascuns acest lucru timp de 60 de ani, după cum informa la momentul respectiv thisislondon.co.uk.

Edgar Mitchell a fost pilotul modulului lunar în cadrul misiunii Apollo 14, care a avut loc în 1971, și, totodată, al șaselea om care a pășit pe Lună.

Acesta a spus că extratereștrii au contactat de mai multe ori Pământul în timpul carierei sale la Agenția spațială americană (NASA), însă acest lucru nu a fost făcut public.

Mitchell, în vârstă de 77 de ani la momentul respectiv, a declarat că surse din NASA care au avut contact cu extratereștrii i-au descris pe aceștia drept niște ființe "de înălțime mică, ce păreau bizare oamenilor".

El a spus că extratereștrii ar arăta așa cum sunt cei descriși în cultura populară, de înălțime mică, cu ochi și cap mari.

Mitchell a explicat că tehnologia umană "nu este nici pe departe atât de sofisticată" ca a lor și că, "dacă ar fi fost ostili", oamenii "ar fi dispărut până acum".

Mitchell, împreună cu comandantul misiunii Apollo 14, Alan Shepard, deține recordul pentru cea mai lungă ieșire pe Lună - 9 ore și 17 minute.

"Am fost destul de privilegiat încât să aflu că am fost vizitați și că fenomenele OZN sunt reale", a spus Mitchell. "Am făcut parte din cercurile militare și ale serviciilor secrete, care știu că, dincolo de ceea ce se cunoaște public, am fost vizitați. Citind ziarele recent, îmi dau seama că s-a întâmplat chiar de mai multe ori", a adăugat acesta.

Mitchell, doctor în aeronautică și astronautică, a mai spus, referitor la celebrul incident de la Roswell, în New Mexico, din 1947, că a fost locul prăbușirii unei navete extraterestre reale și că fenomene similare sunt în curs de investigare.

Armata americană a susținut întotdeauna că în acest loc s-a prăbușit un balon de cercetare top secret.

Oficialii NASA au reacționat rapid în urma interviului lui Mitchell printr-un purtător de cuvânt: "NASA nu se ocupă cu depistarea OZN-urilor. NASA nu este implicată în acoperirea urmelor de viață extraterestră de pe această planetă sau din univers". "Doctorul Mitchell este un mare american, dar nu îi împărtășim opiniile despre acest subiect", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Google își modifică frecvent logoul pentru a marca evenimente importante ale istoriei universale sau pentru a celebra mari personalități.