.

ANIS - Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii a lansat programul „Bursele ANIS” prin care sprijină cadrele universitare tinere cu nouă burse în valoare de 5000 de euro fiecare. Sponsorii primei ediții a programului sunt: Atos, Adobe, Bitdefender, Cornerstone Technologies și Softelligence. „Am lansat programul „Bursele ANIS”  știind  că performanța industriei tech și dezvoltarea companiilor sunt strâns legate de impactul și de rezultatele sistemului educațional, care în ultimii ani înregistrează lipsuri majore. Tot acest decalaj se reflectă în presiunea din ce în ce mai mare de pe piața forței de muncă, în condițiile unui bazin de talente limitat. De aceea, educația este una dintre prioritățile strategice pe care ANIS și le propune pentru dezvoltarea pe termen mediu și lung a industriei de tehnologie din România”, precizează Cătălina Dodu (foto), VP Education Lead ANIS.
 
Obiectivul programului constă în stimularea abilităților de predare ale cadrelor didactice tinere din mediul universitar și, în același timp, încurajarea eforturilor de actualizare și modernizare a temelor cuprinse în curricula de specialitate, în vederea acoperiri decalajului dintre progresul tehnologic și conținutul curent al programei universitare și pentru a crește interesul studenților.
 
Programul este administrat de un Comitet din care fac parte reprezentanți atât ai industriei de tehnologie, cât și ai celor mai puternice centre universitare din România: București, Cluj, Iași și Timișoara. Comitetul a identificat cinci specializări cheie pentru viitorul industriei tech din România, care vor fi promovate în această ediție a „Burselor ANIS”: Big Data, Security, AI/ Machine Learning, Fintech, Health Tech.
 
Pentru a se putea înscrie la „Bursele ANIS”, candidații trebuie să aibă vârsta de până în 40 de ani, să dețină titlul de doctor și cel puțin gradul didactic de lector universitar.  Aceștia trebuie să propună un curs pe o temă de actualitate, din domeniile cheie din program, care se încadrează în cel puțin una dintre următoarele categorii: este un curs nou, care nu s-a mai predat în facultatea respectivă sau a fost introdus în ultimii doi ani; actualizează în proporție de cel puțin 50% programa unui curs existent  sau a fost actualizată în ultimii doi ani; folosește metode de predare inovative care nu au mai fost folosite pentru predare în facultate a cursului respectiv. De asemenea, cursul propus trebuie să fie cuprins în planul de învățământ al universității. 
 
Înscrierea proiectelor se face până la sfârșitul lunii septembrie, iar din octombrie va începe evaluarea acestora, printr-o prezentare susținută de candidat, urmată de un interviu. Potrivit reprezentanților ANIS, bursele sunt o recompensă din partea industriei pentru eforturile depuse de cadrele didactice. Acestea se acordă o dată pe an, ca urmare a procesului de evaluare și nu sunt incompatibile cu alte forme de recompensare primite de acel cadru didactic. 
 
Programul „Bursele ANIS” se va derula anual, având ca obiective pe termen lung diversificarea curriculei la mediul universitar pentru specialități legate de industria tech, crearea de noi competențe și abilități ale absolvenților și creșterea numărului de absolvenți la aceste specializări. 
 
 
Despre ANIS 
 
20 ani de activitate în România. Înființată în anul 1998, ANIS reprezintă interesele companiilor IT românești și sprijină dezvoltarea industriei locale de software și servicii, creșterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât și a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse.
 
Peste 130 de membri. În cadrul ANIS sunt reunit atât cmpanii cu capital românesc sau străin, mici sau multinaționale, cu sedii în toate marile centre IT din țară, ceea ce asigură asociației reprezentativitate la nivel național.
 
Peste 38.000 de angajați.Membrii ANIS generează un număr semnificativ de locuri de muncă înalt calificată în societate.
Peste 2,5 miliarde de euro cifra de afaceri. Veniturile anuale cumulate ale membrilor, plaseaza ANIS in zona actorilor cheie in ceea ce priveste amprenta economica in plan local.