.

Începând din 1968, Intel a investit peste 1 miliard USD în sprijinul procesului educațional, oferind programe și sprijin financiar unui număr de peste 50 de țări, de pe șapte continente.

Irinel Burloiu, Intel Business Development Manager:

În România, educația a reprezentat pentru Intel un domeniu de interes încă de la deschiderea Biroului Local. De curând, împreună cu partenerii săi, Intel a facilitat accesul wireless la Internet prin donarea de echipamente wireless către patru importante universități din România: Academia de Studii Economice din București, Universitatea Politehnică din București, Universitatea Babeș '“ Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea Dunărea de Jos din Galați. Intel a donat și patru platforme bazate pe arhitectura Intel PCA și o platformă bazată pe Intel® Internet Exchange Architecture către Facultatea de Cibernetică din cadrul Academiei de Studii Economice din București, prin intermediul cărora studenții pot dezvolta aplicații pentru dispozitive mobile. De asemenea, luna aceasta Intel Capital și Enterprise Investors au achiziționat un pachet minoritar în cadrul SIVECO România, unul dintre cei mai mari furnizori locali de software pentru domeniul educației.

În medie, Intel investește peste 100 milioane USD anual în programe de educație. Cred că această cifră vorbește de la sine despre implicarea companiei în sprijinirea sistemelor educaționale de peste tot din lume. Începând din 1968, Intel a investit peste 1 miliard USD în sprijinul procesului educațional, oferind programe și sprijin financiar unui număr de peste 50 de țări, de pe șapte continente.

Adoptarea tehnologiei informației în sistemul educațional reprezintă un beneficiu pentru elevi și studenți, care intră astfel în contact cu un mod de a învăța, dar și de a lucra ce le va fi de mare folos după terminarea studiilor. Recent, Intel a sponsorizat atât participarea echipei României la Olimpiada Internațională de Informatică de la Novy Sacz, din Polonia, cât și evenimentul în sine. În plus, Intel a anunțat că fiecare computer cu un procesor Intel din programul Euro200 va fi dotat cu un ghid de utilizare a computerului. Programul software se numește 'žPC Basics' / 'žHow to Use a Computer' și este livrat în variantă localizată pentru România. CD-ul conține informații utile pentru cei care doresc să-și îmbunătățească capacitatea de utilizare a computerului.