
În cadrul Intel Developer Forum (IDF), Renée James (foto), Senior Vice President și General Manager al Software and Services Group, Intel Corporation, și-a prezentat viziunea cu privire la realizarea unui computing transparent. Acest lucru va putea fi posibil doar prin intermediul unui ecosistem "deschis", unde codul scris de dezvoltatorii de software va putea fi folosit pe mai multe medii și dispozitive. Această abordare va reduce compromisurile financiare și tehnice făcute de dezvoltatori în prezent. "Prin intermediul unui computing transparent, dezvoltatorii software nu vor mai fi nevoiți să aleagă un mediu în defavoarea altuia pentru a menține profitabilitatea companiei și să continue inovația. Utilizatorii și companiile au de-a face zilnic cu numărul mare de medii de dezvoltare și dispozitive disponibile în prezent, din păcate incompatibile între ele. Nu este vorba doar de mobilitate, de cloud sau de PC. Ceea ce contează este că atunci când toate acestea sunt incluse într-o platformă transparentă, de încredere, utilizatorii au parte de o experiență care se extinde în mediile și arhitecturile hardware. Dezvoltatorii care vor aborda această realitate vor fi cei care vor face diferența", precizează James.
Dezvoltatorii de software sunt în prezent nevoiți să aleagă între creșterea pe piața în care activează, oferirea de informații și menținerea profitabilității. Prin oferirea unei soluții care să permită hardware-ului și software-ului să ruleze identic pe platforme diferite, prin dezvoltarea de funcții de securitate și canale de distribuție favorabile din punct de vedere economic, compania este în continuare lider în definirea unui ecosistem open software.
Dezvoltare pentru mai multe platforme
Deși dezvoltatorii de software își exprimă continuu dorința de a scrie coduri care să poată rula pe mai multe platforme, în prezent companiile nu au niciun impuls pentru a oferi un astfel de suport. Intel consideră că o soluție pentru dezvoltarea conceptului de cross-platformă este HTML5. Prin intermediul său, dezvoltatorii nu vor mai avea de ales între profitabilitate, cotă de piață și oferirea de caracteristici unice. Utilizatorii vor beneficia de posibilitatea de a face foarte ușor tranziția între diferite sisteme de operare sau dispozitive.
În timpul discursului său de la IDF, James a subliniat importanța HTML5 și a standardelor asemănătoare și a declarat că implementarea acestuia de către dezvoltatori trebuie să rămână deschisă, astfel încât să se ofere un mediu robust pentru dezvoltarea de aplicații. James a reiterat angajamentul Intel față de HTML5 și JavaScript prin anunțarea faptului că Mozilla, în colaborare cu Intel, lucrează la implementarea tehnologiei River Trail. Este disponibilă pentru descărcare ca plug-in și va fi integrată în browserele Firefox în 2013.
Securitatea oferită de Intel are un avantaj net
Securitatea oferită de Intel oferă un avantaj net în ceea ce privește abordarea sa. De peste zece ani, Intel s-a concentrat pe dezvoltarea de caracteristici de securitate care să asigure un computing sigur, de la dispozitive și rețele până la centrele de date. În prezent, compania extinde eficiența securității prin combinarea soluțiilor de securitate hardware și software și dezvoltarea de soluții alături de McAfee. James l-a invitat pe Co-Președintele McAfee, Michael DeCesare, la eveniment să sublinieze rolul securității în condițiile în care amenințările continuă să devină mai complexe în volum și dificultate. DeCesare a subliniat și oportunitățile pentru dezvoltatori în a participa la securizarea industriei.
Amintind de colaborarea dintre McAfee și Intel, DeCesare a vorbit despre cât de important este să se înțeleagă încotro se îndreaptă computingul per ansamblu. El a vorbit despre aplicațiile care se mută în cloud, IT-ul care caută să reducă consumul de energie și se luptă cu situațiile apărute din cauza volumului mare de date și tendința tot mai mare ca noi tehnologii să fie adresate inițial utilizatorilor și apoi companiilor și organizațiilor guvernamentale. El a subliniat de asemenea importanța menținerii experienței utilizatorilor și a lansat tehnologia de securitate Anti-Theft a McAfee. Construită pentru a proteja informațiile personale de pe sistemele Ultrabook, această tehnologie a fost dezvoltată împreună cu Intel.
DeCesare a vorbit și despre oportunitatea dată dezvoltatorilor de McAfee Security Innovation Alliance (SIA). Programul de parteneriat ajută la accelerarea dezvoltării de produse de securitate interoperabile, simplifică integrarea acestor produse și oferă soluții pentru a maximiza valoarea investițiilor existente, reduce timpul pentru rezolvarea situațiilor neprevăzute și are costuri operaționale reduse.
Accesul dezvoltatorilor la resurse este mai ușor
James a anunțat, de asemenea, Intel Developer Zone, un nou program dedicat dezvoltatorilor de software care are ca rol oferirea unui singur punct de acces la instrumente de dezvoltare, la comunități și resurse. Actualul ecosistem este plin de situații neprevăzute și oportunități, tehnologiile oferind noi experiențe pentru utilizatori, de la touchscreen la autonomie mai mare, până la securitatea datelor și accesibilitate în cloud. Programul este concentrat pe oferirea de resurse pentru a ajuta dezvoltatorii să învețe, să abordeze noile schimbări de pe piață și să maximizeze eforturile dezvoltatorilor de-a lungul mai multor platforme și sisteme de operare.
•Resurse pentru dezvoltare: unelte software, training, ghid de dezvoltare, sample-uri de cod și suport, care îi vor ajuta pe dezvoltatori să creeze noi experiențe de-a lungul mai multor platforme. În cel de-al patrulea trimestru al anului, Intel Developer Zone va lansa HTML5 Developer Zone, ajutându-i pe dezvoltatori să creeze aplicații HTML5 pentru Apple* iOS*, Google* Android*, Microsoft* Windows* și Tizen*.
•Resurse business: Distribuția globală de software și de vânzare va fi disponibilă via centrul Intel AppUp® și resurse de co-marketing. Dezvoltatorii pot trimite și publica aplicații către mai multe centre afiliate Intel AppUp pentru Ultrabook™, tablet PC-uri și desktopuri.
•Comunități active: Prin intermediul Intel Developer Zone dezvoltatorii pot interacționa cu experții din domeniul lor – cu Intel și alții din industrie – pentru a împărtăși cunoștințe, obține suport și construi relații. În comunitatea Ultrabook, utilizatorii vor găsi dezvoltatori cu care pot discuta idei și primi recomandări despre cum să creeze aplicații performante pentru Microsoft* Windows* 8 utilizate pe cele mai noi dispozitive Ultrabook.
•Intel își ia angajamentul să asigure accelerarea adoptării HTML5 și rămânerea lui ca standard deschis, oferind dezvoltatorilor un mediu în care aplicațiile ce sunt instalate pe arhitecturi Intel® să ruleze cel mai bine;
•Noua tehnologie McAfee Anti-Theft a fost creată pentru a proteja informațiile personale de pe sistemele Ultrabook ale utilizatorilor;
•A fost lansat Intel® Developer Zone, un nou program care le oferă dezvoltatorilor software și companiilor un singur punct de acces la resurse, comunități și unelte pentru a-i ajuta să colaboreze cu cei din industrie.





