
Peste 25 de licee din unsprezece orașe din România s-au înscris în Concursul de Știinte „CHAIN REACTION", care are ca obiectiv principal promovarea științei în rândul tinerilor într-un mod cât mai atractiv pentru aceștia. Metodele interactive și lucrul în echipă îi vor ajuta pe elevi să descopere că fizica și chimia sunt interesante și distractive și că aceste materii nu înseamnă doar memorarea unor formule, ci și realizarea practică a diferite reacții și experimente.
„BASF își dorește de fiecare dată să deruleze campanii care să îi determine pe tineri să redescopere chimia din perspectiva unui domeniu creativ și distractiv, cu aplicații reale în viața de zi cu zi. Astfel, a luat naștere Concursul de Științe ‚CHAIN REACTION’ pentru elevii de liceu. Aceștia vor putea afla mai multe despre reacțiile chimice și fizice pe care le întâlnesc zilnic, într-un mod amuzant, non-formal. ‚CHAIN REACTION’ poate fi considerat de către tineri o călătorie de învățare, deopotrivă interesantă și distractivă, în care vor fi implicați elevi din 27 de licee din unsprezece orașe din țară", precizează Luminița Teodorescu, Managing Director BASF România. „În 2013, punem un accent mai mare pe implicarea activă a elevilor și am ieșit din sfera online în favoarea școlilor și a sălilor de clasă, după ce anul trecut am dezvoltat jocul online FUTURE CITY. În România, jocul a adunat peste 11.600 de jucători români în primele 9 luni de la lansare. Succesul acestui proiect ne-a făcut să fim încrezători că este nevoie de astfel de proiecte".
„Prin activități creative și lucrul în echipă, tinerii pot descoperi cel mai bine acest vast domeniu al chimiei și fizicii. Concursul ‚CHAIN REACTION’ este un proiect care provoacă elevii atât la nivel teoretic, cât și practic, acesta fiind motivul pentru care am fost foarte încântați când am primit invitația companiei BASF de a ne implica. Ne bucurăm că numeroase licee din țară s-au înscris în acest proiect și așteptăm cu interes să descoperim sistemele de reacție în lanț pe care le vor realiza", precizează Prof. Sorin Roșca, Președintele Societății de Chimie din România.
Concursul de Științe „CHAIN REACTION" se va desfășura în 27 de licee din unsprezece orașe din țară (Arad, Bacău, Baia Mare, Brașov, București, Craiova, Constanța, Cluj-Napoca, Galați, Iași, Ploiești), în perioada aprilie – iunie 2013. Din fiecare liceu poate participa câte o echipă formată din 5 - 7 elevi (cu vârste între 14 și 18 ani), coordonată de profesorul de chimie. Membrii echipei sunt aleși în funcție de perfomanțele școlare și rolul pe care fiecare elev îl poate avea în cadrul echipei.
Concursul, parte a platformei educaționale CHEMGENERATION.COM, lansată și dezvoltată de BASF în 2011, presupune construirea unui sistem de reacție în lanț, constând într-o succesiune de reacții chimice și fizice ce funcționează după pornire fără implicarea vreunei persoane. Fiecare reacție declanșează o altă reacție, ceea ce face ca sistemul să funcționeze continuu.
Proiectele înscrise de liceele participante vor trece apoi printr-un proces de selecție și jurizare. În prima fază, acestea vor fi înscrise pe site-ul Chemgeneration.com și prezentate pentru vot publicului. În urma votului publicului vor rămâne 10 echipe finaliste ale căror proiecte vor fi evaluate de un juriu de specialitate. Juriul va fi format din nume importante din domeniul chimiei și al fizicii din România. La final, va fi premiat proiectul câștigător, atât membrii echipei împreună cu profesorul coordonator, cât și liceul din care provin aceștia, cu premii în valoare de 1.500 de euro. De asemenea, va exista și un premiu al publicului, acordat echipei care a primit cele mai multe voturi din partea vizitatorilor site-ului CHEMGENERATION.COM.
Concursul „CHAIN REACTION" se desfășoară și la nivel internațional, în Cehia și Serbia în prima parte a anului 2013 și în alte șapte țări din Europa Centrală în toamna acestui an.
Această competiție este organizată de BASF, compania care susține educația științifică a tinerilor, cu sprijinul Societății de Chimie din România. Scopul comun este dorința de a crește interesul tinerilor în domeniul științei, în special în domeniul chimiei.
DESPRE BASF
BASF este lider mondial în domeniul chimic: The Chemical Company. Portofoliul său cuprinde o gamă largă de produse, de la substanțe chimice de bază, produse pentru industria materialelor plastice, produse performante și produse pentru protecția plantelor, până la petrol și gaze. Compania combină succesul economic, responsabilitatea socială și protecția mediului. Cu ajutorul științei și al inovației, BASF ajută clienții din aproape toate industriile să facă față cerințelor curente și viitoare ale societății. Produsele și sistemele de soluții contribuie la conservarea resurselor, asigurarea unei nutriții sănătoase și îmbunătățirea calității vieții. Compania a rezumat această contribuție în obiectivul său global: BASF creează chimie pentru un viitor sustenabil. În 2012 BASF a realizat vânzări de 72,1 miliarde de euro și a avut peste 110.000 de angajați la sfârșitul anului. Acțiunile BASF sunt listate la bursele de mărfuri din Frankfurt (BAS), Londra (BFA) și Zurich (AN). Informații suplimentare sunt disponibile pe internet la adresa www.basf.com.
DESPRE SOCIETATEA DE CHIMIE DIN ROMÂNIA
Societatea de Chimie din România (SChR) a fost înființată în anul 1919 și are drept scop reunirea tuturor persoanelor cu studii superioare implicate în activitatea de cercetare și proiectare, învățământ, industrie și alte ramuri ale economiei și domenii de activitate utile societății, în vederea dezvoltării și atingerii următoarelor obiective: promovarea disciplinelor chimiei sub toate aspectele; organizarea unor ședințe de comunicări, colocvii, seminarii, ateliere, simpozioane, conferințe sau congrese de interes national și internațional; acțiuni menite să atragă tinerii spre studiul și profesarea în domeniul chimiei.





