.

Luxoft Holding a anunțat deschiderea celui de al 21-lea birou din rețeaua sa internațională, în SUA. Acesta este localizat în Detroit, Michigan și are ca obiectiv sprijinirea activității pe linia de business adresată industriei auto. „Cererea pentru serviciile Luxoft, mai ales din zona de inginerie, tehnologie și servicii specializate a crescut constant, cu predilecție dinspre industria auto. Proiectele pe care le avem în curs în momentul de față în SUA ne-au determinat să ne extindem mai repede prezența pe această piață. Prin deschiderea biroului nostru din Detroit, Michigan, avem în vedere să ne extindem business-ul atât către producătorii principali cât și către zona producătorilor de subansamble și a furnizorilor de componente și, de asemenea, să ne asistăm mai îndeaproape clienții existenți", precizează Dmitry Loschinin (foto), Președinte și CEO Luxoft.

În momentul de față, Luxoft este prezent în 13 țări din întreaga lume, noul birou fiind cel de al 21-lea din rețeaua sa globală. Biroul Luxoft din SUA se va concentra pe dezvoltarea liniei de business vizând segmentul clienților principali și pe cel al furnizorilor de componente și subansamble din industria auto, continuând să ofere asistență clienților existenți.

„Amplasarea strategică a noului nostru birou, chiar în zona nucleu a industriei auto din America de Nord, ne permite nu doar să continuăm să ne deservim tot mai eficient clienții de pe piața americană, ci reprezintă și o pârghie prin care să valorificăm interesul crescut pentru capacitățile noastre venind dinspre întreaga comunitate auto. Faptul că suntem amplasați aici ne permite să fim direct „pe teren" și ne oferă o vizibilitate crescută în cadrul comunității auto cu nevoile sale tehnologice în creștere. Mai mult, ne va ajuta să ne optimizăm ofertele pentru contractele în curs și pentru cele viitoare", a declarat Serkan Arslan, Director de dezvoltare al liniei globale de business pentru industria auto.

Luxoft va continua să investească în TEORA – software-ul HMI pe care compania îl utilizează pentru a dezvolta aplicații HMI adaptabile, atrăgătoare, cu timp scurt de livrare pe piață. Deschiderea acestei noi locații reflectă angajamentul Luxoft față de industrie și viziunea companiei de a-și continua dezvoltarea în industria auto.

Acesta este primul anunț din cadrul Programului Global Upgrade, lansat recent de Luxoft, în cadrul căruia vânzările globale ocupă un rol esențial. Luxoft va continua să administreze principalele sale conturi prin modelul de livrare offshore / onsite, crescând componenta onsite la 15% în perioada imediat următoare, de la 10% cât este în prezent. Noul birou din Detroit va deveni un hub pentru interacțiunea cu clienții și este parte a strategiei globale de a crește prezența Luxoft onsite.

Despre Luxoft

Luxoft este unul dintre furnizorii de top de servicii de dezvoltare software și soluții IT inovatoare către clienți globali, în majoritate companii multinaționale. Serviciile oferite de Luxoft includ dezvoltare personalizată de software și suport pentru aplicații de bază și aplicații vitale pentru afaceri, product engineering, testare și consultanță în diverse tehnologii. Soluțiile Luxoft sunt bazate pe produse și platforme proprii care au un impact direct asupra rezultatelor de afaceri ale clienților și livrează în mod eficient inovație continuă. Compania dezvoltă soluțiile și livrează serviciile din 15 centre de livrare globale dedicate. Are peste 7.500 de angajați în 21 de birouri din 13 țări din America de Nord, Vestul și Estul Europei și Asia Pacific. Luxoft este înregistrată în Tortola, Insulele Virgine Britanice, are sediul central în Zug, Elveția și este listată la Bursa de Valori New York (LXFT US).

http://www.luxoft.com

Despre Luxoft România

Luxoft a intrat pe piața românească în 2008 prin achiziția ITC Networks, una din cele mai mari și mai vechi companii de software de telecomunicații de pe piața românească. Ariile de expertiză ale Luxoft România se concentrează pe trei direcții: industria de telecomunicații (dezvoltare de software, design de hardware, testare de sisteme, automatizare de teste), auto (software de infotainment, design de hardware, integrare GPS, soluții de conectivitate web și voce) și financiară (dezvoltare de aplicații și mentenanță, suport pentru producție 24/7, integrare de aplicații enterprise, consultanță în domeniul arhitecturii de sistem). Luxoft România are o echipă de 900 de persoane și este a treia filială ca număr de angajați din grup.