.

În imagine: Echipele românești câștigătoare la concursurile internaționale Microsoft din 2005.

Programul 'žParteneri pentru Educație' a fost lansat la nivel global în 2003, iar în România în februarie 2004, odată cu semnarea unui Memorandum de înțelegere între Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, pe de o parte, și Microsoft România, pe de altă parte.

În 2005, programul desfășurat împreună cu MEdC se află la al doilea an de funcționare, sprijinind viziunea pe termen lung a Microsoft pentru educație. Este vorba despre crearea unei comunități educaționale interconectate, în care profesorii, elevii și studenții să-și valorifice întregul potențial pentru cunoaștere, accesând cele mai recente descoperiri ale tehnologiei informației. Programul încurajează școlile să introducă sau să îmbunătățească nivelul de utilizare IT&C printre profesori și elevi; să stimuleze creativitatea profesorilor în procesul de predare-învățare; să stimuleze profesorii să utilizeze instrumente și resurse didactice specifice secolului XXI; să colaboreze cu școlile în pregătirea absolvenților pentru cariere și locuri de muncă în care se utilizează tehnologia digitală. Resursele virtuale de comunicare și învățare îi încurajează pe dascăli, elevi/studenți, părinți, sau orice persoane interesate de educație să schimbe experiență, să se dezvolte profesional și să participe mult mai ușor în procesul decizional.

În proiectele 'žParteneri pentru Educație' Microsoft România investește alături de alți parteneri din domeniul public-privat, inclusiv ONG-uri sau asociații de dascăli ce doresc dezvoltarea prin IT&C a sistemului preuniversitar. Profesorii sunt sprijiniți să participe și la schimburi de experiență directă, în cadrul unor conferințe cum este Conferința Națională de Resurse Educaționale (CNSE), organizată anual de Asociația Română de Resurse Educaționale (www.arre.ro), asociație de profesori promotori ai utilizării IT&C în învățământul românesc. Interesul pentru program se extinde continuu de la profesori la entități ale sistemului, precum inspectoratele școlare, asociații de profesori, Casa Corpului Didactic, dar și părinți. Principalul partener de investiție este Ministerul Educației și Cercetării, dar unele proiecte sunt promovate și administrate direct de beneficiari. În acest an s-au evidențiat promotori IT&C în județele Brașov, Dâmbovița, Dolj, Galați, Iași, Sibiu, Suceava, Timiș și Vrancea.

Concursurile 'žParteneri pentru Educație', în 2005:

  • Concursul Unirea 2005, Secțiunea IT&C în educație, organizat de liceul de informatică Unirea din Focșani a reunit concurenți din peste 15 județe - ianuarie (www.vrancea.ro/unirea2005/)
  • Concursul de creativitate Linfo@SV, organizat de Liceul de Informatică Spiru Haret Suceava '“ februarie (www.svnet.ro)
  • Concursul de programare Urmașii lui Moisil, organizat de Liceul de Informatică Iași, adresat elevilor din România și Republica Moldova '“ martie (http://www.liis.ro/~cex_is/Informatica/concurs.html; www.liis.ro)
  • Concursul internațional de proiecte informatice Infomatrix, organizat de Liceul Internațional de Informatică, Lumina București - aprilie. Categoriile concursului au fost: desktop publishing, programare, artă pe calculator, designul și utilizarea unui sistem de control. (www.infomatrix.ro)
  • Concursul interdisciplinar'“ fizică, chimie, informatică, Hands on Science, desfășurat ca târg de idei ce stimulează pasiunea pentru științe a elevilor, organizat de Liceul Grigore Moisil, București '“ aprilie (www.e-max.ro/handsonscience/, www.moisil.ro)
  • Concursul EDUTIC, concurs de proiecte software realizate, în special, de profesori, dar și de echipe mixte profesori-elevi, organizat de Casa Corpului Didactic Craiova '“ iunie,
  • Concursul InfoEducație, adresat elevilor de liceu pasionați de dezvoltarea de aplicații informatice și pagini web (www.infoeducatie.ro), Gălăciuc - iulie.

Instruirea este cea mai importantă componentă a programului Parteneri pentru Educație. Astfel au fost organizate sesiuni de instruire în utilizarea IT, pentru toate categoriile de profesori - infomatică și de alte discipline - atât cu ocazia unor evenimente (Olimpiada Națională de Informatică - ONI), dar și în cadru dedicat, în centre Microsoft IT Academy, cum ar fi Credis din București (www.credis.ro) Centrul de Educație Continuă, din Timișoara (www.eos.ro). Peste 400 de profesori au participat la sesiuni de instruire pe tehnologia Microsoft, cea mai recentă sesiune fiind organizată în august, în cadrul Școlii de Vară de la Olănești, pentru profesori și învățători din mediul rural, în parteneriat cu Asociația Tinerilor pentru Cultură Europeană, din Rm. Vâlcea (http://www.atce.tk/). Din luna mai 2005 certificarea Microsoft este accesibilă și pentru profesorii din România.

În anul fiscal 2006, prin programul 'žParteneri pentru Educație' se urmărește extinderea programelor de instruire pe tehnologia cea mai nouă în cât mai multe județe, demararea implementării conceptului Learning Gateway prin facilitarea accesului la tehnologia Microsoft în școlile și liceele în care există infrastructura necesară (începând cu anul școlar 2005-2006). Alte obiective sunt stimularea interesului profesorilor și elevilor pentru utilizarea instrumentelor de dezvoltare pe platforma .Net și stimularea interesului elevilor de liceu de a participa la competiții internaționale organizate de Microsoft Corporation.