
Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a declarat pe 10 octombrie că proiectul "Infrastructura Luminii Extreme - Fizica Nucleară" (ELI-NP) de la Măgurele constituie o realizare fantastică, precizeaza Agerpres. "Este o realizare absolut fantastică, după orice standard internațional, ceea ce există deja aici și ceea ce va fi în viitorul apropiat este unul dintre cele mai importante centre de cercetare științifică din lume, care va avea rezultate științifice fascinante, probabil la care nici nu ne așteptăm astăzi și îi felicit pe toți cei care au avut viziunea acestui proiect și curajul și hotărârea să îl ducă până la capăt", precizează Mircea Dumitru (foto), care a vizitat centrul de la Măgurele împreună cu comisarul european pentru Cercetare, Știință și Inovare, Carlos Moedas.
Potrivit lui Adrian Curaj, Înalt Reprezentant al prim-ministrului pentru dezvoltarea ecosistemului bazat pe știință, inovare și antreprenoriat asociat infrastructurii paneuropene ELI-NP, proiectul are unicitate prin infrastructura oferită.
"Nicăieri în altă parte în lume nu există combinația aceasta și tipul de experimente care se pot realiza aici. Cum zic eu și spun hotărât, va fi un premiu Nobel cel puțin obținut făcând experimente aici. (...) Cred că acest proiect este important ca mesaj — creierele, cei care sunt performanți, trebuie să circule. Sunt convins că subiectul, prin unicitate și atractivitate științifică, tehnologică va atrage foarte mulți", a spus Curaj.
În opinia sa, cercetarea în România a suferit pe termen lung de lipsă de predictibilitate și atenție, dar anul acesta s-a reușit revenirea pe "un traseu bun", cu o creștere semnificativă de buget, ceea ce anunță de fapt interes în știință și inovare.
"Este o întrebare celebră: 'ce a fost mai întâi — oul sau găina?'. Noi știm răspunsul la această întrebare. Avem găina, trebuie să creăm condițiile ca această găină să-și facă ouăle de aur, adică avem acest proiect, ce înseamnă cercetare pură, dacă nu dezvoltăm în jurul lui, astfel încât să transformăm cercetarea pură în aplicații pentru viața de zi cu zi, nu am făcut nimic", a spus, la rândul său, președintele CJ Ilfov, Marian Petrache.





